Similar unor oameni politici, care își permit orice, inclusiv abuzuri și ilegalități în numele electoratului care i-a ales, jurnaliștii se acoperă cu gustul, voința, dorințele publicului. Tabloidizarea extinsă pe toate domeniile mass-media, de la print, la radio, televiziune și Internet, este explicată cu argumentul ”asta cere publicul”. În televiziune este cel mai dificil de luptat cu falsul argument, fiindcă audiențele par să confirme că telespectatorul nu se oprește în fața micului ecran dacă nu are meci, știri sângeroase, filme cu bătaie sau de groază, mondenități împinse până la obscen, reality show sau concursuri de divertisment. Luna trecută Colegiul Girton a Universității Cambrige a organizat un forum deschis invitând șase vorbitori din domenii diferite, de la jurnalism, medicină, arhitectură până la politică și artă, pentru a vedea câtă influență are vocea publicului în specialitatea lor.”Ideea de conectare și angajament a devenit atât de comună încât am vrea să mergem contra valului și să ne întrebăm dacă detașarea de cererea sau poftele publicului nu este uneori pozitivă, mai productivă și mai semnificativă”, a explicat antropologul Tom Yarrow inițiativa. Deși conceptul de democrație ”participativă” încurajează opinia publică să se exprime, punctul de vedere al specialistului trebuie să se formeze în deplina cunoaștere a domeniului, dincolo de opiniile externe. Noroc că vocea străzii nu are pretenția de a se implica în treburile inginerești sau ale științelor indicând unde și cum să se pună podul, sau cum să arate vaccinul contra cancerului.
În mass-media distanțarea e mai greu de obținut fiindcă este un domeniu al comunicării, deschis oricui. Știm din cărți și din analizele de audiență că nu există un singur public, ci categorii de public, segmente țintite deopotrivă de jurnaliști și de publicitari. Profilul publicului-țintă se definește după st