Am intrat pentru prima dată în contact cu Florica Buduşan când eram elevă şi participam la o serbare organizată de zilele şcolii. Eram mai mulţi elevi şi dansatori de la clubul Floris într-o sală în care ne schimbam pentru spectaol. De faţă cu toţi acei copii, Florica Buduşan le-a spus sportivilor săi: „Haideţi, voi sunteţi artişti, nu sunteţi ca aceşti copii care acum recită o poezie şi mâine nu mai fac nimic“. Cred că episodul nu mai are nevoie de comentarii, dar cine ştie, poate o parte din acei copii au făcut, totuşi, performanţă în lte domenii, iar o altă parte au făcut pur şi simplu „performanţă“ în viaţa lor personală, au o familie şi copii de care sunt mândri. Poate unii n-au făcut nimic, şi-au ratat viaţa şi cariera. Oricum ar fi, dragi dansatori de la Floris, să ştiţi că vieţile tuturor sunt la fel de reale, chiar dacă nu fac dans sportiv. Poate cele mai „reale“ (ştiu că nu are termen de comparaţie) sunt vieţile celor care la -30 sau +30 de grade lucrează din greu în fabrici sau în construţii, ore în şir, în picioare şi fac mari eforturi să supravieţuiască. Din banii, din munca şi sudoarea lor sunt „supţi“ bani pentru bugetele locale, bani care nu se reflectă într-o viaţă mai bună pentru copiii lor. Să nu credeţi că ei nu au copii talentaţi sau că ei nu au pasiuni. Doar că nu toţi îşi permit să finanţeze pasiunile copiilor. Aşa că nu îi jigniţi şi nu vă credeţi mai presus decât „muritorii de rând“. Se ştie foarte bine cât de costisitor este dansul sportiv şi cât de puţini şi-l permit, nu din cauza „antitalentului“, ci a neşansei. Iată ce transmite cu graţia specifică dansului sportiv, unul dintre dansatorii clubului Floris, deranjat de comentariile celor care au considerat că 10 000 de lei din bani publici e un privilegiu cam mare pentru un club privat : „Stimata Dea, habar nu am cât e impozitul/an sau cât % din banii care îi dai tu CJ-ului ne revin nouă,