Alegerile anticipate pentru un nou Consiliu Local al oraşului Pogoanele ar putea avea loc cel mai probabil la sfârşitul lunii octombrie.
Marţi, primăria a transmis Instituţiei Prefectului hotărârea judecătorească rămasă definitivă de dizolvare a deliberativului local, iar ieri urma ca Prefectura să transmită la Ministerul Afacerilor Interne adresa prin care propune organizarea de alegeri anticipate la Pogoanele. Acolo, propunerea va fi analizată şi transmisă apoi la Guvern, care ulterior va emite o hotărâre în acest sens. Nu se ştie când se va întâmpla acest lucru. Potrivit subprefectului de Buzău, Alecu Vasile, deocamdată se aşteaptă şi alte adrese similare din ţară pentru a fi emisă o hotărâre comună, situaţia oraşului buzoian Pogoanele nefiind, se pare, singulară. Noul scrutin trebuie să aibă loc însă în interiorul termenului de 90 de zile prevăzut de lege. Potrivit Legii nr. 215/2001, art. 55, (7) „stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului“. Hotărârea Tribunalului Buzău privind dizolvarea de drept a Consiliul Local Pogoanele a rămas definitivă la începutul acestei luni, ea nefiind atacată cu recurs de consilierii locali în termenul legal de la primirea deciziei redactate. Aceasta înseamnă că, până la sfârşitul acestui an, oraşul Pogoanele ar putea avea un nou miniparlament local, dacă alegerile vor decurge fără incidente.
Cererea de dizolvare a deliberativului de la Pogoanele a fost înaintată de prefectul judeţului, după ce, la Tribunalul Buzău, o cerere similară depusă de primarul oraşului, Florin Dumitraşcu, a fost respinsă. A ajuns ulteri