Adjuncta Viorica Mihalașcu va prelua atribuțiile, prin efectul legii, până la emiterea deciziei de numire a altei persoane la conducerea direcției
Medicul Venera Acsinte a fost eliberată din funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Buzău începând cu data de 5 august și va ocupa funcția de șef Serviciu Control (fosta Inspecție Sanitară de Stat, n.r.) în cadrul instituției. Atribuțiile vor fi preluate, prin efectul legii, de directorul executiv adjunct Viorica Mihalașcu până la emiterea unei decizii de numire a unei persoane pe această funcție. Ordinul a fost emis de ministrul Sănătății, însă ieri după-amiază, la DSP Buzău nu se primise încă documentul oficial.
Informații în acest sens au fost vehiculate încă de acum un an, când era dată ca sigură numirea medicului Viorica Mihalaşcu în funcţia de director executiv, cu susținerea PSD, urmând ca funcţia de director executiv adjunct să fie ocupată de dr. Celine Toader, reprezentant PNL. Aceasta din urmă a mai deţinut funcţia de adjunct la DSP timp de două mandate consecutiv, în perioda 1996-2004, pentru ca apoi să fie promovată în funcţia de director general executiv, până în 2008, când la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a fost instalat dr. Horia Banu. Ulterior, acesta a fost înlocuit de dr. Venera Acsinte, ambii fiind susţinuţi de PDL.
Numele medicului Mihalaşcu nu este o surpriză, ştiut fiind că prima poziţie în structura de conducere a DSP aparţine social-democraţilor, iar dr. Viorica Mihalaşcu are susţinere puternică din zona aceasta a politicului prin soțul său, consilierul local PSD Gabriel Mihalașcu.
Adjuncta Viorica Mihalașcu va prelua atribuțiile, prin efectul legii, până la emiterea deciziei de numire a altei persoane la conducerea direcției
Medicul Venera Acsinte a fost eliberată din funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Pub