● Imago Mundi, Isvor, Radio România, 2012.
Dimitrie Cantemir a trăit drama cercetătorului român – avînd stofă de savant mai degrabă decît de războinic, cînd politicienii vremii şi-au dat seama că gîndeşte prea mult l-au stimulat cu cîteva burse de scurtă durată la domnia Moldovei, l-au tîrît în politică şi, în final, l-au trimis pe front să-i arate că nu e aşa deştept precum se crede, cînd vine vorba de cele lumeşti. Cantemir a reuşit să-şi conserve hobby-urile pentru cea mai mare parte a vieţii şi a rămas în istorie datorită lor, mai mult decît datorită isprăvilor de domnitor. Otomanii l-au asimilat sentimental, ca şi pe Hagi, chiar dacă le-a marcat cîteva goluri cînd juca de partea noastră. Astăzi există o trupă turcească cu numele Kantemir, iar muzica ei e generalmente apreciată în festivalurile anatole de orientare tradiţionalistă.
Iată că un grup de cercetători de-ai noştri au decis, o dată în plus, să-l retrocedeze României, lansînd un album de prelucrări după muzica lui Cantemir şi a contemporanilor săi. Imago Mundi este încă un grup care consideră că avangarda muzicală trebuie asigurată prin întoarcere în trecut, într-unul atît de îndepărtat, încît sînt şanse ca publicul să îl perceapă drept inedit şi proaspăt, prin contrast cu oferta cotidiană.
DE ACELASI AUTOR Colaj pentru petreceri Folclor Un solstiţiu al istoriei Bucolic Trupa promite o alternativă muzicii de consum, dar în CV se laudă cu participări la petreceri corporatiste KFC şi Tuborg, la care sărmanul Barbu Lăutaru (din care se inspiră parte din muzica lor) n-ar fi lăsat azi să treacă pragul. Cantemir, ce-i drept, a fost el mai top-management la vremea lui, însă s-a adăpat intens din muzica intuitivă a poporului (şi a Bisericii), căreia i-a aplicat structură şi metodă. M-am tot măcinat asupra semanticii conceptului „muzică de consum“, iar într-un tîrziu am decis că mă zgîndăr
