Căpitanul clujenilor nu va juca în următorul meci al echipei sale, cu Viitorul Constanţa, după ce antrenorul a îndrăznit să-l pedepsească pentru ultimele evoluţii slabe. În plus, s-a vehiculat că „Puriul“ ar fi fost „lucrat“ de cel mai vechi fotbalist al clubului, care e şi un apropiat al patronului Arpad Paszkany.
Acuzat că ar fi condus o revoltă portugheză împotriva lui Mircea Rednic – în lotul CFR-ului sunt cinci lusitani – Ricardo Cadu a avut o reacţie nervoasă la adresa jurnaliştilor.
„Vechea poveste, scrieţi numai prostii. După voi, eu sunt vinovat pentru tot, chiar şi pentru încălzirea globală. Randamentul meu a fost mai slab în două meciuri în acest sezon, mai slab faţă de ceea ce jucam în anii trecuţi. Dar la Vaslui toată echipa a jucat prost. Nu poţi juca de unul singur“, a declarat Cadu pentru stiridesport.ro.
El a insistat că nu e supărat din cauza deciziei lui Rednic de a nu-l folosi cu Viitorul Constanţa. „E opţiunea antrenorului, el trebuie să o explice, dacă o doreşte. Cereţi-i dânsului explicaţii. Mie nu trebuie să-mi spună nimic. Antrenorul e liber să-şi facă echipa aşa cum crede de cuviinţă. Nu m-a deranjat decizia antrenorului. Sunt supărat doar pentru că ratez un meci, nu voi putea fi pe teren“, a adăugat căpitanul tradiţional al CFR-ului.
Rednic: „M-a deranjat atitudinea lui“
La rândul său, Mircea Rednic a încercat să aplaneze acest conflict, deşi e clar că între el şi Cadu e o ruptură totală.
„Ricardo (n.r. – Cadu) nu face parte din lot acum, asta nu înseamnă că este o decizie definitivă sau că nu va mai juca. M-a deranjat atitudinea lui, el a avut o remarcă pe care nu trebuia s-o aibă, iar eu nu accept aşa ceva. Nu spun ce-a zis pentru că sunt chestiuni de bucătărie internă. Eu nu îl judec pe Cadu pentru trofeele şi evoluţiile din trecut, nu fac asta cu