de Andra MARINESCU
andramarinescu@tribuna.ro
08 august 2013 22:10
1 vizualizare
A-A+
Ultima seară a celei de-a 38-a ediţie a Festivalului de Folclor "Cântecele Munţilor" a adunat în Piaţa Mare mii de oameni, interesaţi să fie spectatorii unor recitaluri ce au adus laolaltă tradiţiile din toate părţile. Duminică a fost ziua în care scena a prins viaţă şi prin vioiciunea şi glasul lui Benone Sinulescu, care a susţinut, aproximativ o jumătate de oră, un spectacol ce a avut o reacţie de excepţie din partea publicului. Înainte de a se arăta publicului din Sibiu, îi răpim şi noi câteva minute marelui artist, care, fără şovăială, a acceptat dialogul.
Semnele copilăriei de succes
Muzica se aude. Ansamblurile dansează. Oamenii se simt bine. Câteva clipe alături de Benone Sinulescu te umplu de energie, îţi smulg câteva surâsuri şi o îmbrăţişare.
În 1937, pe 24 mai, s-a născut. Siriul buzoian avea să îi fie gazdă a păţaniilor copilăriei. În curte, şi-a găsit prima scenă: copacul. Urcându-se în vârful lui, începe, alene, să fredoneze cântece. Pe atunci, poate că nici nu gândea cât de sus avea să ajungă. Dar îşi dorea să devină artist. Ce fel? Încă nu ştia. "M-am născut într-o zonă foarte frumoasă, cu munţi frumoşi, cu susurul izvoarelor şi cântecul cucului, al mierlei şi al privighetorii. În localitatea Siriu. Deci am putea fi ceva rude. Siriu-Sibiu", spune Benone Sinulescu râzând. Copil fiind, cutreiera toată ziulica. Şi aduna de fiecare dată câte un "suvenir". "Am foarte multe semne din anii copilăriei, în genunchi, cum mă căţăram pe garduri, prin pomi. Că mă suiam şi cântam în pomii cei mai înalţi", mărturiseşte Benone. Dar de ce risca? Ei bine, "ca să mă audă lumea", motivează acesta. Nimeni nu îl putea confunda pe băiatul lui Luca, aşa cum îl ştia lumea în sat. "Cântam din toţi rărunchii, ca să fiu auzit", mai