Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu: PNL riscă să fie sancţionat la vot dacă va susţine majorări de taxe

Publicat in Romania TV, vineri 9 august 2013 ·

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu suţine că PNL riscă să fie sancţionat la vot, cu ocazia alegerilor de anul viitor, dacă va susţine măsurile de majorare a unor taxe, deoarece electoratul liberal nu se va mai simţi reprezentat de măsurile guvernamentale.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut la RFI că "există un risc, fără îndoială", ca PNL să piardă din electoratul tradiţional, iar acest lucru să se vadă la urne anul viitor.

"Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate, dacă ele nu vor fi clar explicate şi justificate, dacă se poate produce o justificare şi chiar şi în aceste condiţii, nu m-ar mira să existe o sancţionare din partea electoratului şi mi-e teamă ca această sancţiune să nu vizeze cu precădere PNL, de la care există o serie de aşteptări", a afirmat fostul premier.

El a menţionat că punctul său de vedere este susţinut de mai mulţi colegi din PNL şi ar urma să facă subiectul discuţiilor din cadrul Delegaţiei Permanente a PNL de la finalul lunii.

"Noi, totuşi, trebuie să venim în întâmpinarea publicului care ne-a votat, în întâmpinarea electoratului cu măsurile pe care le aşteaptă de la noi. Măsurile pe care le aşteaptă publicul de la noi nu sunt în niciun caz cele de majorare a taxelor, într-o formulă simplistă, aş spune, atâta vreme cât există atâta evaziune fiscală. Cred că fiecare cetăţean de rând când vede că în stânga lui şi-n dreapta lui sunt unii care scapă la plata taxelor şi el se conformează, nu va fi deloc bucuros să suporte o sarcină suplimentară de taxe şi de impozite. Şi sigur că acest lucru îl va putea duce în situaţia să ne aplice o sancţiune la vot", a mai precizat Tăriceanu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a criticat măsura care ar urma să fie promovată de Guvern de majorare a impozitelor pe veniturile din chirii, în contextul reducerii TVA la pâine, el declarând pentru Mediafax că reducerea taxei nu va d

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bucureşti între un autoturism şi un microbuz. 12 oameni, la spital

Mediafax acum 23 minute
Un accident cu 12 persoane rănite a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Piaţa Unirii din Bucureşti. Un autoturism şi un microbuz cu cetăţeni nepalezi s-au ciocnit.

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

România debutează cu Ucraina, luni, la Euro-2024. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen

News.ro acum o ora
Naţionala de fotbal a României debutează, luni, la Campionatul European de fotbal, urmând să întâlnească selecţionata Ucrainei. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen, în grupa E. Tricolorii au disputat 6 meciuri contra vecinilor, cu 3 victorii

Israelul avertizează cu privire la o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Intensificarea tirurilor de artlerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, a avertizat, duminică, armata israeliană, relatează AFP. "Agresiunea tot mai mare a Hezbollah ne aduce în pragul a

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

Căldura sufocantă face victime în Grecia Trei turişti găsiţi morţi într-o săptămână, două franţuzoaice dispărute

Mediafax acum 11 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula grecească Corfu. În total, trei turişti străini au fost găsiţi morţi în Grecia, în decurs de o săptămână. Toţi au fost prinşi în capcana căldurii sufocante.

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 10 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Un bărbat a căzut de la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina / A fost rănit

News.ro acum 9 ore
Un bărbat a fost rănit, duminică seară, după ce a căzut de la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. El era pe pervaz înainte de a cădea, fiind agitat. ”La data de 16 iunie 2024, în jurul orei 20:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 9 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°