Durere de nedescris în sufletele familiei şi ale prietenilor lui Adrian Blaga. Pastorul şi fiul său, Timotei, au fost conduşi pe ultimul drum. Cei doi bistriţeni ucişi cu brutalitate de autori încă necunoscuţi au lăsat în urma lor o mamă şi o soţie desfigurată de durere.
La slujba de înmormântare au luat parte câteva sute de oameni, rude, prieteni, apropiaţi, care şi-au luat rămas bun de la Adrian, pe care îl descriu ca fiind "un om bun, de o moralitate exemplară". Toţi sunt şocaţi de cele întâmplate şi aşteaptă ca poliţia să îi găsească pe cei care au comis această crimă odioasă.
Sicriul fiului său, Timotei, în vârstă de doar 9 ani, a fost acoperit cu un tricou al Clubului Hercules Bistriţa, club unde acesta făcea lupte greco-romane. Mai mulţi pastori de la bisericile neoprotestante din Bistriţa au ţinut o predică în capelă şi s-au rugat la Dumnezeu pentru ca soţia lui Adrian, Lidia, să treacă peste această grea încercare. Sicriele cu trupurile neînsufleţite ale celor doi au fost apoi conduse la locul de veci, pe muzică de fanfară.
Familia îndurerată a primit mesaje de condoleanţe de la reprezentanţi ai Bisericii Calvary Chapel din întreaga lume dar şi de la pastori ai mai multor biserici neoprotestante din România.
Mai multe fotografii puteţi vedea aici, pe pagina noastră de Facebook.
.
Durere de nedescris în sufletele familiei şi ale prietenilor lui Adrian Blaga. Pastorul şi fiul său, Timotei, au fost conduşi pe ultimul drum. Cei doi bistriţeni ucişi cu brutalitate de autori încă necunoscuţi au lăsat în urma lor o mamă şi o soţie desfigurată de durere.
La slujba de înmormântare au luat parte câteva sute de oameni, rude, prieteni, apropiaţi, care şi-au luat rămas bun de la Adrian, pe