GJ 504b este și cea mai mică exoplanetă, din punctul de vedere al masei, care a putut fi observată şi fotografiată până în prezent cu ajutorul tehnicilor de imagistică, scrie Huffington Post.
Cu toate acestea, GJ 504b are o masă de 4 ori mai mare decât masa planetei Jupiter și o mărime comparabilă cu aceasta.
“Camerele noastre în infraroşu au descoperit că această culoare are o nuanţă de albastru mult mai pronunţată decât alte cea de pe alte planete fotografiate, ceea ce ar putea să indice faptul că atmosfera ei are mai puţini nori”, a spus Michael McElwain, membru al echipei de la Goddard Space Flight Centre din Greenbelt care a făcut această descoperire.
GJ 504b urmează o orbită care este de aproape nouă ori mai mare decât orbita lui Jupiter în jurului Soarelui, fapt care pune sub semnul întrebării teoriile actuale despre felul în care se formează planetele gigantice.