Eram într-o lume veche, cu drumul fulgerat de amintiri de-acum aproape un sfert de veac, când în Straja, meşterul Sofronie Cotos confecţiona ca un Stradivarius pantofii miresei, ai nunei mari şi ai soacrei, când, brodeză vestită, la numai 25 de ani, Tudoriţa Bodnar avea deja ucenice şi când Elisabeta Ursulean (,,Elisabeta Ursulean Băimăcean, după om, şi Scârţoaie, de acasă”) se văita răsfăţat că pune cu întârziere în grădină de răul femeilor care-i tot cer catrinţe, ,,că a venit primăvara şi trebuie să arate strai nou în lume; eu zic că m-or căuta şi în ţintirim să le gătesc: că acum şi cele bătrâne vor catrinţe mai împodobite şi când le zic că o dată numai negrul era pentru ele, nu se mânie, mă îmbunează, dacă nu-i tinereţe, îmi spun, măcar lucrul frumos să se bată cu anii!”

Deasupra noastră, puii de barză iau lecţii de zbor, dar sunetul de lemn pe lemn nu e al ciocurilor şi aripilor lor, ci al filelor albumului ,,Rădăcini. Fotografii din Bucovina”, apărut cu ceva vreme în urmă prin grija Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina – Organizaţia Judeţeană Bacău şi a preşedintelui ei de atunci, Emilian Drehuţă. El se deschide neîntâmplător cu chipurile solemne ale unor tineri din Straja de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu o poză de familie – trei generaţii – de la începutul secolului XX – toţi în port popular şi, iată, prin aburul timpului, casa bătrânească în care a venit pe lume istoricul Dimitrie Onciul, preşedinte al Academiei Române între anii 1920-1923. Apoi, din nou, chipuri, oameni vechi… Nu demult, schimbând o vorbă cu nişte cetăţeni în puterea vârstei din aşezarea mea natală şi întrebând de rude mai îndepărtate şi de câteva figuri din copilărie, după ce au stat şi au desluşit iţele uliţelor, caselor, neamurilor, i-au identificat cu satisfacţia unei victorii la şah, apoi, lămuriţi, s-au întors spre mine: ,,Da, nu îi cunoaştem,