Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fosta unitate militară unde au fost împușcați soții Ceaușescu, punct muzeal: Va fi deschis vizitatorilor în septembrie

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 10 august 2013 ·

Astfel, vizitatorii vor avea acces la zidul unde cei doi soți au fost împușcați.

“Au fost revopsite interioarele clădirii cu aceleaşi culori care erau în 1989, va fi adus mobilierul din acea perioadă, deja există paturile unde au dormit soţii Ceauşescu înainte de execuţie. Sunt nişte paturi simple, de cazarmă. Clădirea, aflată în curtea în care este Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, a rămas conservată, nu a fost nevoie decât de vopsire şi de înlocuirea geamurilor. La ferestrele camerei unde au stat, peste noapte, soţii Ceauşescu înainte de execuţie sunt gratii. În cameră sunt trei paturi, unul dintre ele pentru soldatul care îi păzea. Clădirea a stat nefolosită timp de aproximativ 15 ani. Am amenajat ca atare holurile, spaţiul comandantului, acolo unde li s-a luat tensiunea înainte de a se pune în practică sentinţa. De asemenea, amenajăm camera în care a funcţionat acel tribunal şi, nu în ultimul rând, dormitorul în care soţii Ceauşescu au petrecut ultima noapte.Vizitatorii vor vedea zidul unde au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu. Punctul muzeal va funcţiona ca expoziţie a Muzeului de Istorie. Ne-am gândit ca pe lângă aceste spaţii pe care le-am amenajat să avem în holul central o expoziţie legată de şcoala de cavalerie, pentru că nu trebuie uitat faptul că această clădire este un monument istoric, în perioada 1893-1914 a existat aici Şcoala de cavalerie“, a declarat Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Muzeal.

Potrivit acestuia, punctul muzeal va fi deschis în septembrie.

Prețul unui bilet pentru această vizită va fi de 7 lei.

Autoritățile din județ susțin că au solicitări de la grupuri de turiști care doresc să viziteze acest loc.

Mai mult, s-ar putea ca TAB-ul cu care soții Ceaușescu au fost transportați la unitatea militară, să fie adus pentru a fi expus.

 

Astfel, vizitatorii vor avea acces la zidul u

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°