Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCES DE PUTERE. Avocatul Piperea: BNR a reglementat sistemul păgubos de credite în franci elveţieni

Publicat in Antena 3, sâmbătă 10 august 2013 ·

Emisiunea Exces de Putere a tratat subiectul băncilor date în judecată pentru creditele în franci, credite care s-au demonstrat mai mult decât păguboase pentru sute, poate chiar mii de români.

Un proces mamut este în pregătire împotriva băncilor pe această temă dar, ce este şi mai important, BNR este acuzat că ştia de aceste probleme şi chiar mai mult, că a lucrat la un sistem care a facilitat astfel de abuzuri.

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat că acest demers a pornit de la cazul din Croaţia, unde un astfel de demers este deja în desfăşurare.

"Eu m-am inspirat din ce am făcut deja în anii 2010, 2011. Acele procese care au fost câştigate. Chiar dacă pare incredibil ce s-a întâmplat în Croaţia, un singur lucru diferă - numărul foarte mare de persoane. Acolo putem să îi lăudăm pentru solidaritate, pentru că au ştiut să se reunească în jurul unui scop unic, comun, pozitiv. 100.000 de persoane. La noi au existat undeva în jur de 2.300 de reclamanţi şi la nivelul întregii ţării vorbim între 6.000 şi 10.000 de persoane", a explicat Piperea.

"La momentul 2006-2007, se făceanu nişte analize de stres. Se calcula cât de riscant eşti tu, client, pentru bancă, inclusiv peste 25 de ani. În raport de euro, venea un calcul de posibilitate de îndatorare maxim 700 de lei pe lună, la un salariu de 1.000 de lei pe lună. Totuşi, pentru francii elvenţieni, testul de stres, în mod paradoxal, de-a dreptul idiot din punctul meu de vedere, spunea că te poţi îndatora uneori şi la 90-95%. Cine a făcut aceste reglementări? BNR. Nimeni altcineva", a conchis Piperea.

Citeşte mai multe despre: Gheorghe Piperea BNR Sistem pagubos franci elvetieni Croatia Sistem

Emisiunea Exces de Putere a tratat subiectul băncilor date în judecată pentru creditele în franci, credite care s-au demonstrat ma

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 3-0, în Grupa E la EURO 2024. Nicolae Stanciu şi Răzvan Marin înscriu două eurogoluri

Mediafax acum 36 minute
România debutează acum la EURO 2024 împotriva Ucrainei. Meciul a început la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 29 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 7 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°