Jay Baruchel aterizeaza in Los Angeles doar pentru a-si vizita prietenul, pe Seth Rogen. Desi uraste Cetatea Filmului, Baruchel e tarat la un chef la James Franco acasa, unde ipocritul Jonah Hill il umple de nervi, iar Rihanna il pocneste pe Michael Cera care i-a pus mana pe fund. Pe urma vine Apocalipsa. Nu e banc, e “This Is the End”, comedia racoritoare a verii.
Ironia nu e atat de ingrosata, dar vizibila de la o posta. Vila lui James Franco e moderna si fitoasa, iar musafirii nu se pot abtine sa nu admire televizorul care iese din pamant chiar si cand viata le e amenintata de ceva nedefinit care colcaie dincolo de pereti.
James Franco apare de la o scena la alta imbracat in tricouri si “outfit”-uri noi, cu caciulite trendy samd, desi lumea sta sa se sfarseasca, Jonah Hill e o mironosita egoista care una spune si alta crede, iar Danny McBride un mitocan care stropeste Playboy-ul gazdei si tot el ii reproseaza ca e demodata cu revistele ei porno cu tot, cand lumea evolueaza cu viteza luminii.
Fireste, nimeni nu se poate gandi ca actorii se joaca pe sine, dar e evident ca le-a facut placere sa se ia la bascalie, mai ales ca scopul e unul nobil: filmul distreaza, imaginatia isi ia avant si, desi exista pauze de joc (atunci cand scenariul se lasa o tzara jos sa se odihneasca), sau glume de baieti, nebunia atinge uneori cote atat de inalte incat se ridica de la pamant, ca izbavitii ridicati la ceruri prin tuneluri de lumina (amintind si de “Intalnire de gradul trei”, si de toata imagistica metafizico-paranormala despre sfarsitul lumii si viata de apoi).
Si vreti sa stiti ceva? Spoiler, ne-spoiler, si in rai party-urile se tin lant. Numai ca acolo lumea e filtrata. Nu iti mai dai coate cu toti antipaticii, poate doar cu Backstreet Boys, dar asta e o placere vinovata asumata si, deci, pe jumatate iertata.
Dar pana in rai mai e de tras
