Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al CNAS Lucian Duţă, prins cu 167 km/h pe autostrada A2: "Mă grăbeam să ajung la tatăl meu. M-a sunat să-mi spună că nu se simte bine"

Publicat in Mediafax, sâmbătă 10 august 2013 ·

Fostul şef al CNAS Lucian Duţă a fost amendat cu 960 de lei, sâmbătă, după ce a fost prins conducând cu 167 de kilometri pe oră pe autostrada Bucureşti-Constanţa, poliţiştii de la Rutieră constatând, în plus, că acesta nu avea la el toate actele, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie.

Poliţiştii l-au oprit pe fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu ocazia filtrelor organizate pe A2 pentru depistarea şoferilor care circulă cu viteză peste limita legală.

Viteza maximă permisă pe autostradă este de 130 de kilometri pe oră.

Lucian Duţă a declarat, pentru MEDIAFAX, că se grăbea să ajungă la Mangalia, la tatăl său, care îl sunase pentru a-i spune că nu se simte bine.

"Mă grăbeam să ajung la tatăl meu, la Mangalia, de unde sunt de loc, după ce m-a sunat spunându-mi că nu se simte bine. Am plecat în grabă şi am uitat să-mi iau şi buletinul, şi talonul maşinii", a spus Duţă.

Fostul şef al CNAS Lucian Duţă a fost amendat cu 960 de lei, sâmbătă, după ce a fost prins conducând cu 167 de kilometri pe oră pe autostrada Bucureşti-Constanţa, poliţiştii de la Rutieră constatând, în plus, că acesta nu avea la el toate actele, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum o ora
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Raport: România nu şi-a respectat angajamentele de reducere a deficitului bugetar

Mediafax acum 56 minute
„România, care este în procedură de deficit excesiv din 2020, nu a luat măsuri eficiente pentru a corecta situaţia bu­getară”, se arată într-un pachet de recomandări adresat României, semnat de mai multe foruri de conducere ale Uniunii Europene, pri

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 3 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 3 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum 2 ore
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, chemat la ordine pentru afirmaţii despre Hamas

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a calificat drept "praf în ochi" ideea potrivit căreia organizaţia Hamas, împotriva căreia Israelul luptă în Gaza, ar putea fi "eliminată", ceea ce a provocat o chemare aproape imediată la ord

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°