Motto: “Cantitatea trona nestingherita, fie ca era vorba de ce intra pe gura, fie de ce iesea.”–Andrei Plesu
Pe 20 iulie s-au implinit 70 de ani de la nasterea lui Adrian Paunescu, initial un poet de real talent care a devenit principala voce si cel mai zelos artizan al cultului lui Nicolae Ceausescu, hagiograful incontinent al “Epocii de Aur”, una dintre cele mai sinistre perioade din istoria Romaniei. Intre timp, cu sprijinul primarului Neculai Ontanu, Bucurestiul s-a “imbogatit” cu un bust al lui Paunescu.
Merita amintit ca, imediat dupa ruptura generalului Pacepa cu dictatura lui Ceausescu, Adrian Paunescu a publicat, in fieful protocronist care era revista “Flacara”, un pseudo-poem de o agresivitate incalificabila, intitulat “Blestem tradatorului de tara”. Ideologia paunesciana, xenofoba, autarhica, anti-occidentala, patriotarda, de o asfixianta stridenta si penibila artificialitate, pompierista si gaunoasa, renaste sub ochii nostri.
Mircea Cartarescu a surprins perfect, intr-un articol aparut aici, in "Evenimentul Zilei", ce-a insemnat fenomenul Paunescu in economia simbolica a socialismului lui Ceausescu, in acea orgie propagandistica atat de prelnica lichelelor, canaliilor si lacheilor: “La sfarsitul anilor ’70, daca puneai in priza fierul de calcat, Paunescu vorbea si acolo, aproape la fel de mult ca si Ceausescu insusi. Caci destinul acestor doi oameni atat de asemanatori se impleteste inextricabil. Fara comunism si Ceausescu, Paunescu n-ar fi existat, asa cum parazitii sunt foarte specifici in alegerea gazdei. Cand revista “Flacara” nu l-a mai incaput, Paunescu a inventat cenaclul cu acelasi nume. Cenaclul Flacara a fost bucatica de zahar a propagandei ceausiste. A fost megafonul comunismului romanesc. Paginile ziarelor oficiale se umpleau, din cand in cand, de cearsafuri de poeme, cand despre Tovarasul, cand despre Tovaras
