Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupluri din showbiz-ul românesc, unite de venirea pe lume a unui copil!

Publicat in Puterea, duminică 11 august 2013 ·

Cupluri din showbiz-ul românesc, unite de venirea unui copil! Denis Ştefan, Oana Mareş, Simona Bălănescu sau Pepe sunt doar câteva dintre vedetele de la noi care, deşi au avut relaţii de iubire care au durat ani întregi, au ales totuşi să-şi refacă viaţa alături de alte persoane şi asta foarte repede. Se pare că unul dintre motivele pentru care Denis Ştefan, Oana Mareş, Simona Bălănescu sau Pepe s-ar fi grăbit să ajungă în faţa stării civile este faptul că aceştia au aflat că vor deveni părinţi, mai devreme decât ar fi crezut. Astfel că, după relaţii tumultuoase, multe vedete îşi găsesc repede fericirea alături de alte persoane cu se vor căsători mult mai repede.

După relaţii frumoase şi despărţiri cu scandal, multe vedete aleg să-şi refacă rapid viaţa alături de o altă persoană. De multe ori se întâmplă ca un copil să grăbească lucrurile şi nunta să aibă loc la doar câteva luni de la începerea relaţiei, potrivit eva.ro. Iată cinci vedete care s-au căsătorit pentru că urmau să devină părinţi.

Connect-R

După o relaţie de cinci ani cu Diana Georgescu, Connect-R şi-a refăcut rapid viaţa. La numai patru luni de relaţie, s-a căsătorit cu Misha, noua lui iubită, care aşteaptă deja un copil. Cei doi au făcut cununia civilă pe 24 iulie, într-un club, alături de familie şi câţiva prieteni. Pe numele său real Mihaela Sotrocan, proaspăta soţie a lui Connect-R are 22 de ani, a cântat împreună cu DJ Sava şi este din Republica Moldova.

Denis Ştefan

Actorul Denis Ştefan s-a căsătorit civil pe 22 iulie cu Cristina Zegan, fosta “bebeluşă” de la emisiunea “Cronica Cârcotaşilor”. Cei doi aşteaptă un copil, care se va naşte în luna noiembrie, scrie eva.ro. Dar povestea de dragoste dintre cele două vedete nu este una simplă şi lipsită de complicaţii. Actorul a fost căsătorit timp de opt ani şi a divorţat după ce a început o relaţie cu Cristina.

Simona B

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 20 minute
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum o ora
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 3 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 8 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

Jalnica acuzație adusă lui Nicușor Dan, de a fi colaborat cu Securitatea

HotNews acum o ora
Cu o săptămână înainte de alegerile pentru București, a fost adusă în competiția electorală tema relației cu Securitatea: „O filieră a PSD a furnizat presei și a început să circule pe TV un document în care se susține că elevul Nicușor Dan a colabor

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 9 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Vremea

București
acum

23°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

20°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

18°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°