Actualul director medical interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, medicul Ion Drăghici, este singurul candidat la concursul organizat de Consiliul de Administraţie al SJU pentru acest post. Aceeaşi situaţie este şi în cazul directorului financiar-contabil, Valeriu Neacşu, care doreşte să-şi păstreze funcţia şi va participa la concursul care va avea loc în perioada 22-28 august 2013. Termenul până la care trebuiau depuse candidaturile a expirat vineri la ora 13.30.
Medicul Ion Drăghici a fost director medical şi în perioada în care la conducerea celei mai mari unităţi sanitare din judeţ s-a aflat medicul Dorel Nicolescu. După demisia acestuia, Ion Drăghici a decis şi el să se retragă, în luna august a anului trecut. Acum câteva luni a fost desemnat să îndeplinească aceleaşi atribuţii după ce medicul Victor Ioniţă a decis să demisioneze în urma anchetei derulată de Consiliul Judeţean Buzău în cazul copiilor contenţionaţi pe Secţia Pediatrie.
De altfel, medicul Ion Drăghici este primul director general al Spitalului Judeţean de după 1990.
O nouă demisie venită din rândurile vechii conduceri a făcut ca funcţia de director economic să îi revină anul trecut economistului Valeriu Neacşu.
Acesta nu era străin de Spitalul Judeţean, ocupând acelaşi post în 2008, în mandatul Laurei Cîrcei. În plus, Valeriu Neacşu are o experienţă mult mai vastă în domeniul economic, lucrând timp de peste 30 de ani ca finanţist în structurile Ministerului Apărării. Până în 2008 îl regăsim în cadrul structurilor de audit şi control din Ministerul Apărării Naţionale, acesta având în prezent calitatea de colonel în rezervă.
Actualul director medical interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, medicul Ion Drăghici, este singurul candidat la concursul organizat de Consiliul de Administraţie al SJU pentru acest post. Aceeaşi situaţie este şi în