Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT în Sibiu: Un bărbat şi fiica lui de 13 ani au murit, dupã ce un TIR a intrat în maşina în care se aflau. Alte două persoane sunt grav rănite

Publicat in Mediafax, duminică 11 august 2013 ·

Un bărbat şi fiica sa de 13 ani au murit, sâmbătă noapte, într-un accident produs pe drumul naţional 1, în afara localităţii sibiene Apoldu de Sus, iar soţia şi fiul său de 18 ani au fost grav răniţi, după ce un TIR a intrat în maşina în care se aflau, cel mai probabil din cauza vitezei.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, sâmbătă noapte, corespondentului MEDIAFAX că un accident rutier grav s-a produs pe drumul naţional 1, pe raza localităţii Apoldu de Sus, fiind vorba despre o coliziune între un TIR şi un autoturism.

Accidentul s-a produs în jurul orei 03.00, fiind implicate, potrivit poliţiştilor de la faţa locului, un autoturism înmatriculat în Dâmboviţa, în care se afla o familie ce se întorcea din concediu şi un TIR înmatriculat în Argeş care circula dinspre Sibiu spre Alba.

Potrivit martorilor, şoferul TIR-ului a pierdut controlul autocamionului şi a intrat direct în maşina mică.

"Veneam normal pe banda întâi, urcam. Dintr-odată, am văzut în faţa mea, la 50 de metri, că cobora un coleg de-al meu cu TIR-ul. A derapat şi cobora târâş. Pe banda a doua de urcare era o maşină, am vazut impactul, l-a luat în plin după-aia nu l-am mai văzut şi venea spre mine. Am putut să evit în ultima clipă să trag un pic stânga, că altfel eram şi eu lovit", a declarat Costel Totpal, martor al accidentului.

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a petrecut din cauza vitezei excesive.

"Acest accident deosebit de grav, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea gravă a altor două, s-a produs pe DN 1, în afara localităţii Apoldu de Sus. Din primele cercetări, coroborate cu declaraţia unui conducător implicat în acest eveniment, se pare că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum", a declarat presei Alin Pahonţu, şef Serviciul Rutier Sibiu.

În accident au decedat un

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 13 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 11 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 12 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 11 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 9 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°