Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCENA CRIMEI Legile tăcerii

Publicat in Jurnalul, duminică 11 august 2013 ·

Să ai o companie care furnizează pretutindeni în lume software pentru cercetătorii de aplicații medicale cu laser. Să locuiești într-o casă de vis, alături de o soție iubitoare, înconjurat de prieteni fideli. Și, într-o zi, de toate să se aleagă praful, fiindcă ai nimerit într-un vârtej de întâmplări năucitoare, cum nu ți-ai închipuit niciodată că pot să existe.

Așa ceva i se întâmplă magnatului Titus Cain, protagonistul romanului “Legile tăcerii” de David Lindsey. Eroul este supus unui șantaj ieșit din comun de către Cayetano Luquin Becerra, un șef al crimei organizate din America de Sud, de o cruzime feroce. Isprăvile lui sunt înmărmuritoare. De pildă, a obligat un tată să se uite cum soția și copiii lui au fost dezmembrați, părțile corpurilor lor fiiind amestecate și reasamblate în ipostaze sălbatice și suprarealiste. Un tip necruțător, cu o minte bolnavă, însă și organizat, abil, specializat în răpiri și în alte operațiuni violente.

După ce l-a observat cu atenție timp de câteva luni și i-a aflat stilul de viață, Becerra îl târăște pe Cain într-un joc macabru, periculos și secret. Pentru a scăpa din plasa de păianjen țesută în jurul său, șeful de companie trebuie să livreze 64 de milioane de dolari în conturile unor firme de care n-a auzit niciodată, totul sub acoperirea unor tranzacții perfect legale, imposibil de suspectat. În caz contrar, cei din jurul lui vor muri – membri ai familiei, prieteni, colegi, cunoștințe. Lui nu i se va clinti nici un fir de păr, fiind condamnat să poarte în suflet povara dispariției unor nevinovați. Prin urmare, situația nu seamănă cu o luare de ostatici, când se pretinde o sumă și are loc o negociere. Eroul este liber și trebuie doar să respecte instrucțiunile care i se transmit de către cel aflat la cârma jocului.

Desigur, la început Titus Cain trece prin momente de disperare neagră. N-are cum să apeleze l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum 37 minute
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 6 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Noi percheziții la Parlamentul UE în cadrul anchetei privind ingerințele Rusiei

Ziua News acum 52 minute
Anchetatorii percheziționează miercuri birourile unui angajat al Parlamentului European din Bruxelles și Strasbourg, precum și locuința acestuia din Bruxelles, în cadrul unei anchete belgiene privind suspiciuni de interferență rusă și corupție, a an

Fosta candidată la preşedinţia SUA Nikki Haley scrie ”Terminaţi-i” pe obuze în Israel

News.ro acum o ora
Fosta candidată republicană la fotoliul de la Casa Albă Nikki Haley a scris ”Terminaţi-i” pe un obuz israelian în cursul unei vizite în nordul Israelului, în apropiere de frontiera cu Libanul, potrivit unei imagini publicate pe X de către deputatul

Premierul Donald Tusk anunţă că Polonia va reintroduce o zonă tampon la graniţa cu Belarus

G4Media acum 57 minute
Polonia va reintroduce o zonă tampon de 200 de metri la graniţa cu Belarus la începutul săptămânii viitoare, a anunţat miercuri premierul Donald Tusk, după ce un militar a fost grav rănit după un atac la graniţă, relatează Reuters. Zona de frontieră

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°