Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa smartphone: Android se menţine lider, Apple scade uşor, Windows câştigă teren

Publicat in BusinessMagazin, duminică 11 august 2013 · ·

 

Sistemul de operare Android dezvoltat de Google continuă să domine piaţa smartphone-urilor, cu o cotă de piaţă de aproape 80% în trimestrul al doilea, în timp ce Apple iOS s-a menţinut pe locul al doilea, iar Windows Phone a obţinut o creştere puternică, dar rămâne cu mult în urmă.

Piaţa smartphone-urilor a crescut cu 51,3% comparativ cu trimestrul al doilea din 2012, de la 156,2 milioane la 236,4 milioane unităţi livrate, faţă de 216,3 milioane în primele trei luni ale anului. Astfel, 79,3% din smartphone-urile vândute la nivel mondial în trimestrul al doilea sunt echipate cu sistemul de operare Android, faţă de 69,1% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de compania de cercetare IDC.

Creşterea Android se datorează în principal lansării vârfului de gamă Samsung Galaxy S4 şi ascensiunii puternice a grupului sud-coreean LG, dar şi a producătorilor chinezi low-cost Huawei, Lenovo şi ZTE. Ca volum, Android a înregistrat o creştere de 73,5% a vânzărilor, de la 108 milioane la 187,4 milioane unităţi. Apple iOS, sistemul de operare prezent pe modelele iPhone, a înregistrat o scădere a cotei de piaţă de la 16,6% la 13,2%, în timp ce volumul livrărilor a urcat cu 20%, de la 26 milioane la 31,2 milioane unităţi.

"Declinul înregistrat de iOS în trimestrul al doilea a fost determinat de evoluţia ciclică a iPhone. Având în vedere că nu a fost lansat niciun produs nou de la debutul iPhone 5, acum aproape un an, cota de piaţă a Apple a fost vulnerabilă la apariţia noilor modele ale companiilor concurente. În următoarea perioadă sunt aşteptate atât un nou iPhone, cât şi o nouă versiune a iOS, astfel că Apple este bine poziţionată să recupereze din cota de piaţă în a doua parte a acestui an", comentează Ramon Llamas, director de cercetare la IDC. Llamas notează că Windows Phone a depăşit pentru prima dată livrările BlackBerry

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de copii, părinţi şi medici, evacuaţi după un incendiu sesizat la Pediatria 3 din Cluj-Napoca

Mediafax acum 45 minute
Incendiul a afectat camera tehnică, fiind lichidat rapid. „Ca măsură de precauţie, s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor 22 de minori, alături de 21 de părinţi, respectiv 6 cadre medicale. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a nec

Bărbat împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale / Agresorul, audiat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat de 45 de ani a fost împuşcat cu o armă de de tip air-soft, la Buftea, în timpul unor activităţi electorale. Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fostn căutat de poliţişti, fiind identificat şi dus la audieri. ”La data de 6 iunie a.c., în j

Netanyahu se va adresa Congresului SUA pe 24 iulie

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va ”prezenta adevărul” despre războiul împotriva Hamas în Gaza atunci când se va adresa Congresului american pe 24 iulie, în timpul unei vizite la Washington, au declarat joi liderii republicani,

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Capsula Starliner Boeing a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională, în ciuda problemelor

Mediafax acum 13 minute
Nava spaţială botezată „Calypso” s-a întâlnit cu laboratorul orbital la ora 13:34 ET (1734 GMT) deasupra sudului Oceanului Indian, permiţându-le colegilor de echipaj Butch Wilmore şi Suni Williams să intre puţin mai târziu, potrivit France 24. „Sunt

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 2 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 7 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Jalnica acuzație adusă lui Nicușor Dan, de a fi colaborat cu Securitatea

HotNews acum 21 minute
Cu o săptămână înainte de alegerile pentru București, a fost adusă în competiția electorală tema relației cu Securitatea: „O filieră a PSD a furnizat presei și a început să circule pe TV un document în care se susține că elevul Nicușor Dan a colabor

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 8 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°