Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii acuză - delapidare Angajat de la ISU Dobrogea arestat alături de un salariat CFR

Publicat in Ziua Constanta, marți 13 august 2013 ·

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat instanţa de judecată cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Dumitru Trăilă, Ion Neamţu, Mirică Neagu, Sorin Dănciuc, Marian Spătaru, Vasile Valentin Damian, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în formă continuată.

În aceeaşi situaţie s-au aflat şi inculpaţii Nicolae Parte-Bună (pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ISU Dobrogea), Marin Parte-Bună, Teodor Sava, Ionel Mîndruţă (angajat CFR), Violeta Moldoveanu, Iuliana Consferenţ, Marian Surlucianu, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la delapidare. În sarcina autorilor s-a reţinut că în cursul anului 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au însuşit importante cantităţi de motorină din rezervoarele locomotivelor CFR Marfă, rezervoare pe care le aveau în gestiune. În sarcina complicilor s-a reţinut că în cursul anului 2013, i-au sprijinit pe inculpaţii Trăilă, Neamţu, Mirică, Dănciuc, Spătaru, Damian să îşi însuşească importante cantităţi de motorină, prin cumpărarea de la aceştia a motorinei sustrase şi vânzarea ulterioară a acesteia către diverşi clienţi. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare. Judecătorii au decis arestarea lui Nicolae Parte-Bună, a lui Ion Neamţu, Teodor Sava, Ionel Mîndruţă şi Marcel Moldoveanu. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Constanţa. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat instanţa de judecată cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Dumitru Trăilă, Ion Neamţu, Mirică Neagu, Sorin Dănciuc, Marian Spătaru, Vasile Valentin Damian, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în formă continuată.

În aceeaşi situaţie

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a respins solicitarea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1. Clotilde Armand a pierdut oficial alegerile

Adevarul acum 24 minute
Biroul Electoral Central a respins sâmbătă, 15 iunie 2024, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1, formulată de Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei.

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 8 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 2 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 16 iunie 2024, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 43 minute
Sfantul Tihon a fost sfintit episcopul Amatundei (Cipru). Tatal lui Tihon a fost brutar. Din viata sa aflam ca fiind pus de tatal sau sa vanda paine, el o daruia saracilor fara plata. Cand a fost intrebat de tatal sau de ce imparte saracilor paine f

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 9 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 11 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Prima confruntare electorală dintre Biden şi Trump: Ce reguli s-au stabilit pentru dezbaterea dintre cei doi la televiziunea americană

Mediafax acum 38 minute
Prima dezbatere prezidenţială americană dintre actualul preşedinte Joe Biden şi contracandidatul său republican, Donald Trump, va include două pauze publicitare, fără recuzită şi cu microfoanele în surdină, cu excepţia cazului în care va fi recunosc

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 11 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°