Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lecţie dură, un pas înainte!

Publicat in Impact in Gorj, marți 13 august 2013 ·

Am fost zilele trecute martora unui eveniment care ar fi putut pentru mulţi să aibă un impact pozitiv, dar şi unul negativ în acelaşi timp. Pentru mine însă a avut doar un impact negativ pentru că pozitivul evenimentului a fost un fel de a nu fi şi poate, din rândurile ce vor urma veţi înţelege ce am vrut să spun. Am cunoscut copii de 2, 3 sau mai mulţi ani, care au pus umărul la ecologizarea zonei Transalpina. Umilitor aş spune pentru turişti şi dezgustător pentru unii care şi-au primit toate laudele deşi nu au făcut mai nimic. Spun umilitor pentru că turiştii care au lăsat în urma lor gunoaie au fost traşi la răspundere de copii, care chiar dacă abia împliniseră trei ani, au mers kilometri întregi şi au adunat mizeria acelora care au uitat de mult ce înseamnă educaţie. Pentru mine a fost o surpriză să văd că directorul unei şcoli din Novaci poate face ce ar fi putut să facă alţii, dar nu au făcut. Plină de dinamist această profesoară a mobilizat exemplar un judeţ întreg pentru a strânge gunoaiele de pe Transalpina şi a reuşit, fără prea mulţi bani şi fără prea multe laude gen „uite ce am făcut eu!”. Am admirat curajul de a sta faţă în faţă cu autorităţile, care uneori au promis că pot face mai mult şi nu au făcut. Dar cel mai mult am admirat nebunia frumoasă a copiilor de a se arunca într-o astfel de acţiune. Rezultatele au fost uimitoare şi copiii au fost, chiar dacă nu aşa cum a trebuit, recompensaţi pentru efortul lor. Am fost acolo, în mijlocul unei lumi despre care se vorbeşte că este Poarta Raiului, am fost acolo să iau contact cu aceşti copii care vor ca lumea din jurul lor să fie mai frumoasă. Ei nu au cerut deşi ar fi avut tot dreptul, au oferit miilor de turişti veniţi pe Transalpina, o lecţie, aceea de a fi om. Vorbeam de negativismul problemei şi rămân la ideea mea anterioară, că mulţi dintre cei prezenţi, doar cu „gândul” şi-au arogat meritele alt

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 16 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 36 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 28 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°