Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorana Cîrstea, după meciul cu Williams: "Meciul s-a simţit diferit faţă de ce a fost pe tabelă"

Publicat in Romania Libera, luni 12 august 2013 ·

Sorana Cîrstea a avut o săptămână magnifică în cadrul turneului de categorie Premier 5, de la Toronto. Sorana a eliminat pe rând nume mari ale tenisului mondial, ia în finala de duminică a avut-o ca adversară pe Serena Williams, nr. 1 mondial. Americanca s-a impus în două seturi, scor 6-2/6-0, însă asta nu o descurajează pe româncă, după cum declară într-un interviu.

"Astăzi lucrurile nu au mers aşa cum mi-am dorit. La început am fost condusă cu 3-0, însă putea fi la fel de uşor 3-0 pentru mine. Meciul din teren s-a simţit altfel decât a arătat tabela.Apoi la 3-2 au fost două game-uri strânse pe care puteam să le iau. Am pierdut momentul iar pe măsură ce meciul a înaintat ea a început să joace din ce în ce mai bine," a declarat Sorana imediat după meciu într-un interviu, conform site-ului organizatorilor, wtatennis.com.

Williams a câştigat partida cu un scor categoric, însă Sorana nu a avut o evoluţie slabă, după cum a declarat de altfel chiar americanca. Numărul 1 mondial i-a spus Soranei, în cadrul ceremoniei de premiere că nu trebuie să fie tristă pentru că a avut o săptămână în care a eliminat multe jucătoare de top şi că este o jucătoare foarte bună. "Sorana este printre cele mai drăguţe fete din campionat şi are un viitor strălucitor."

"A fost o săptămână în care am învăţat foarte multe şi am crescut din toate punctele de vedere. Am avut patru victorii consecutive la jucătoare din top. Însă şi până să vin aici, la Toronto, am avut săptămâni bune, sferturi la Washington, semifinală la Stanford, aici finală. Deci, cred eu că lucrurile încep să se aşeze. Sunt încântată de ceea ce urmează pentru că mai am multe lucruri de îmbunătăţit şi asta sincer îmi dă o stare de bine. Ştiu că pot să joc şi mai bine de atât," a mai spus Sorana.

Sorana "Giant killer" Cîrstea

Caroline Wozniacki (nr. 10 WTA), Jelena Jankovici (nr. 15 WTA), Petra Kvitov

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum o ora
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°