Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamă, patroană de bordel, milionară excentrică...Povestea uluitoare a femeii cu 22 de personalităţi

Publicat in Romania TV, luni 12 august 2013 ·

Fiecare dintre cele 22 de personalităţi ale femeii se manifestă independent una de cealaltă şi se pot succede în mod diferit, nepăstrând o ordine anume. Fiecare personalitate  are propria ei voce şi propriul său comportament, iar aceste schimbări de personalitate se pot produce chiar şi de zece ori pe zi.

Dacă o vezi pe Dawn Taylor, o britanică din Essex, mergând pe stradă de mână cu cei doi copii ai ei, femeia pare o mamă normală şi devotată. Dar, la vârsta de 31 de ani, nu este deloc normală, cum sunt alte mame. Nu e vina ei, ci a faptului că suferă de personalitate multiplă, un sindrom păcătos, care o face să-şi schimbe starea şi comportamentul într-o secundă, chiar şi de zece ori pe zi.

Specialiştii i-au identificat nu mai puţin de 22 de personalităţi. Stările i se declanşează brusc, fără să dea nici cel mai mic semn că ar urma să se producă. Astfel, din starea normală, Dawn poate deveni dintr-o dată fetiţa Daisy, de 5 ani sau Madam Taylor, patroana unei case de toleranţă. Poate apoi să fie Mary, o specialistă în computere în vârstă de 60 de ani, pentru ca apoi să se transforme în adolescenta Lashes, agitată şi chiar agresivă, relatează Daily Mirror.

Dawn poate fi şi o milionară mofturoasă sau patroana unui magazin de sandvişuri scoţiene sau o fermieră, dar la fel de bine şi o vorbitoare de Limba Germană sau un rapper la modă.

Parcă aş ţine-o tot într-o beţie

În momentele în care este normală, Dawn nu îşi aminteşte nimic din episoadele de personalitate pe care le trăieşte. "Parcă aş ţine-o tot într-o beţie", mărturiseşte femeia vorbind despre stările pe care le trăieşte şi de care nu este conştientă.

"Atunci (când stările apar, n.r.) cred că deţin controlul asupra mea. Pentru mine, eu sunt tot eu, chiar dacă sunt Daisy, Mary sau Madam Taylor. Dar după ce îmi revin, nu-mi amintesc nimic. Ea locuieşte împreună cu

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 12 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum 59 minute
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 15 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 4 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°