Radu Mazăre are parte de o vară fierbinte pe nisipul de la Mamaia. Edilul de malul mării s-a "încălzit" ieri şi cu un incident în urma căruia fotbalistul tunisian Younes Hamza de la Petrolul a ieşit destul de şifonat.
Cu patru goluri marcate în startul de sezon, două în campionat şi două în Liga Europa, Younes Hamza e în acest moment unul dintre cei mai importanţi jucători de la Petrolul. De altfel, africanul a fost cel care le-a adus ploieştenilor duminică toate cele trei puncte din deplasarea de la Galaţi cu Oţelul.
Profitând de apropierea de litoral şi de ziua liberă dictată de antrenorul Cosmin Contra, Hamza l-a convocat pe conaţionalul Ben Youssef de la Astra la o mini-vacanţă la mare. Ieri după-amiază, fanii "lupilor" au îngheţat la auzul veştii că atacantul tunisian a fost bătut măr la Mamaia. Şi nu oricum, ci după un conflict iscat pe apă cu ditamai primarul Constanţei, Radu Mazăre.
Mai exact, cei doi s-au intersectat în timp ce Hamza conducea un ski-jet, iar Mazăre se relaxa la o sesiune de kitesurfing, un sport extrem.
"Primarul era să intre în mine. A început să mă insulte, iar eu i-am răspuns. Când am ieşit din apă, doi oameni din garda lui de corp au început să mă lovească. Îl am martor pe Ben Youssef. M-a frapat! Mi-au umflat ochiul şi am puncte de sutură. M-au băgat în spital. Nici nu văd bine cu ochiul drept", a fost varianta oferită de Younes Hamza imediat după incident, la DigiSport.
Şocat de ce i s-a întâmplat, jucătorul de 27 de ani, originar din Tunisia, ia în calcul varianta de a părăsi România. "Mi s-a spus că degeaba am chemat poliţia, fiindcă nu se va face nimic. Îmi voi scoate certificat medico-legal şi voi face o plângere penală. Nu este normal aşa ceva, suntem într-o ţară europeană. Nu pot să cred că e posibil să se întâmple astfel de lucruri. Ce să mai faci aici? Plec din ţară da