DE LA O ZI LA ALTA
Paradoxurile tranziţiei
GREVELE MILIONARILOR!
ATÂT MINERII, CAT ŞI MECANICII DE LOCOMOTIVĂ FAC PARTE DIN CATEGORIA DE OAMENI AI MUNCII CARE SE PUTEAU, DEJA LĂUDA CU CÂŞTIGUL DE UN MILION PE AN!
FAPTUL CA VOR MAI MULT — ESTE OMENESC. DAR NU ETIC ŞI NICI ECHITABIL, ATÂTA TIMP CAT PRIN ACEST LUCRU SUNT SFIDATE ALTE CATEGORII, POATE TOT ATÂT DE SOLICITATE, DAR CARE NU SE AFLA ÎN ZONE "CHEIE" ALE CIRCUITULUI ECONOMIC ŞI SOCIAL.
MULTIMILIONARI SUNT GREVIŞTII ŞI PRIN PAGUBELE CREATE UNEI ECONOMII NAŢIONALE, AFLATE ŞI AŞA ÎN CRIZĂ.
CINE PLĂTEŞTE?
DEŞI MAJORITATEA GREVELOR DIN ULTIMA PERIOADĂ AU FOST DECLARATE DE JUSTIŢIE ILEGALE, STATUL N-A RECUPERAT UN SFANŢ. STATUL DE DREPT, PRINCIPIILE SALE SUNT SFIDATE DE LIDERI VELEITARI, SPRIJINIŢI — DIN CONSIDERENTE POLITICE — DE ANUMITE FORŢE ALE SOCIETĂŢII!
Aseară, ministrul industriilor a dat o posibilă explicaţie grevei minerilor: administraţia regiei din Valea Jiului s-a grăbit — în dispreţul reglementărilor legale — să acorde salarii majorate cu 50 la sută, fără să dispună de resursele necesare. Prin conflictul de muncă s-a încercat impunerea acestui fapt împlinit.
GREVA MECANICILOR A PARALIZAT PRACTIC ACTIVITĂŢI VITALE SERVITE DE CĂILE FERATE
ÎN PREGĂTIREA "SERIEI A TREIA" — GREVA DRUMARILOR — LIDERUL "FRĂŢIEI", MIRON MITREA, ÎNTREPRINDE UN TURNEU PRIN ŢARĂ (IERI A FOST LA BRĂILA) PENTRU A ACORDA "ASISTENŢĂ TEHNICĂ” PROTAGONIŞTILOR.
Răbdare să avem, că de greve nu ducem lipsă.
Autorul celei mai mari lovituri din istoria finanţelor româneşti se destăinuie pentru prima dată: "Sfânta Scriptură spune să-ţi ajuţi aproapele!" • Interviu cu Ioan Stoica, patronul firmei CARITAS, realizat de reporterii agenţiei MEDIAFAX
Rep.: Domnule Stoica, spuneţi-mi dacă aveţi educaţie religioasă ?
Ioan Stoica: Am.
Rep.: De când?