Oficialii nou promovatei FC Balş au mai stabilit patru jocuri de verificare până la startul sezonului. Elevii lui Victor Naicu vor întâlni miercuri, de la ora 18.30, la Piatra-Olt, FC Olt Slatina, urmând ca sâmbătă, de la ora 19.00, să întâlnească, la Balş, FC Universitatea Craiova.
Săptămâna viitoare, bălşenii vor mai susţine încă două meciuri de verificare pe teren propriu, urmând ca pe 21 august să întâlnească Sportul Vişina Nouă, iar sâmbătă, 24 august, CS Universitatea Craiova.
Preşedintele grupării din Balş, Ion Aldea, aşteaptă cu interes startul sezonului.
„Noi ne pregătim de start. Miercuri se va stabili programul noului sezon, cred că vom fi în serie cu echipele din Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea şi Argeş. Cei de la CS Apă Craiova şi-au depus şi ei o cere de înscriere. Ar fi bine să jucăm doar în judeţele învecinate, ar fi ideal, pentru că nu ar mai fi distanţe lungi. Sunt probleme cu banii peste tot”, a spus Ion Aldea.