Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PS Macarie, episcopul Europei de Nord, va fi prezent la sfinţirea bisericii din Vadu Negrilesei

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 13 august 2013 ·

Zi de mare sărbătoare pentru credincioşii din Vadu Negrilesei, comuna Stulpicani. Duminică, 18 august, va avea loc slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Slujba va fi oficiată de ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, dar şi de PS Macarie, episcop al Europei de Nord.

În Vadu Negrilesei trăiesc acum câteva sute de oameni, iar lucrările de renovare ale bisericii, care au început în urmă cu mai bine de un an de zile, s-au realizat prin contribuţie de la bugetul local şi din donaţiile localnicilor.

Invitatul de seamă, părintele Macarie, a fost hirotonit întru arhiereu în Vinerea Luminată (Izvorul Tămăduirii), 2 mai 2008, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, fiind întronizat la Stockholm, duminică, 6 iulie 2008, în Catedrala sârbă Sfântul Sava.

În prezent, sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord funcţionează 14 parohii în Suedia, opt în Danemarca şi cinci în Norvegia.

Slujba de sfinţire a bisericii din Vadu Negrilesei este doar o mică parte a manifestărilor care vor avea loc în Stulpicani în zilele de sâmbătă şi duminică, acţiuni organizate cu prilejul împlinirii a 525 de ani de atestare documentară a satului printr-un uric al domnitorului Ştefan cel Mare.

Potrivit primarului din Stulpicani, Vasile Ostanschi, programul manifestărilor mai cuprinde o întâlnire cu fiii satului, lansarea lucrării „Stulpicani şi împrejurimile, 525 de ani de atestare documentară”, autor doctor Vasile Diaconu, originar din Stulpicani, dar care acum trăieşte în Iaşi.

De asemenea, la Stulpicani va mai avea loc o expoziţie de fotografie, o prezentare a celor mai vechi costume populare, sfinţirea unei troiţe, seară sportivă pentru tineri, spectacol folcloric cu participarea Ansamblului „Ciprian Porumbescu” şi a formaţiilor din zonă.

Zi de mare sărbătoare pentru credincioşii din Vad

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 58 minute
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 4 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 11 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 6 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 6 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 5 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 2 ore
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°