El lucra ca îngrijitor la un restaurant din Măgura, de unde a sustras 4.500 de lei
A venit pe meleaguri buzoiene să muncească însă ispita a fost prea mare pentru un timişorean în momentul în care a văzut un teanc de bani, lăsaţi nesupravegheaţi, în restaurantul unde era angajat. Acum s-a ales cu dosar penal.
În ziua de 12 august, în jurul orei 13,00, Centrul Operaţional al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 cum că în aceeaşi zi, tânărul, în vârstă de 30 de ani, angajat într-un restaurant de pe raza comunei Măgura, a sustras banii proveniţi din încasări, prejudiciul cauzat fiind de 4.500 de lei.
Echipa operativă din cadrul Secţiei 11 Poliţie rurală Pârscov s-a deplasat imediat la faţa locului, din primele cercetări rezultând că suspectul lucra ca îngrijitor la unitatea comercială respectivă. Profitând de faptul că ospătarul de serviciu a lăsat banii rezultaţi din vânzări într-o pungă de plastic pe tejgheaua barului, suspectul a sustras banii şi a plecat din restaurant, după care a mers la administratorul firmei pentru a-şi lua actul de identitate şi s-a îndreptat apoi către Gara CFR Buzău.
Imediat după primele verificări, au fost alertate dispozitivele de siguranţă publică de pe raza municipiului Buzău şi s-a reuşit astfel depistarea suspectului, de către o patrulă de poliţie. Poliţiştii au găsit asupra lui, în urma efectuării controlului corporal sumar, suma de 4.143 de lei.
Tânărului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar poliţiştii din cadrul Secţiei 11 Poliţie rurală Pârscov continuă cercetările.
El lucra ca îngrijitor la un restaurant din Măgura, de unde a sustras 4.500 de lei
A venit pe meleaguri buzoiene să muncească însă ispita a fost prea mare pentru un timişorean în momentul în care a văzut un teanc de bani, lăsaţi nesupravegheaţi,