Incepand de luni, 12 august, actul autentic incheiat la notar se va intocmi intr-un singur exemplar original, care se va pastra in arhiva notarului public, iar partile vor primi cate un duplicat. Prevederea este stipulata de regulamentul de punere in alicare a Legii Notarilor Publici nr 36/1995 actualizata si republicata.
Noile prevederi i-ar putea bulversa pe clientii care incheie un act la notar, de la contracte de vanzare-cumparare pana la imputerniciri, in momentul in care vor vedea ca pe exemplarul primit de acestia nu exista semnaturile partilor, ci doar a notarului.
Practic, de luni, orice act autentic va fi intocmit intr-un singur exemplar original, care se va pastra in arhiva notarului public. Prin urmare numai acesta si anexele sale urmeaza sa fie semnate de parti si, dupa caz, de alte persoane prevazute de lege. In schimb, partile vor primi cate un duplicat de pe actul original, fara plata unor taxe suplimentare. Duplicatul va purta numai semnatura notarului si sigiliul biroului notarial si va avea aceeasi forta probanta si, dupa caz, executorie ca si originalul actului.
“In fapt, este o masura benefica pentru clienti, pentru ca semnaturile lor nu vor mai circula pe niciun document notarial. Este un element de securitate, pentru ca pana acum orice declaratie simpla data la notar circula la diferite persoane si autoritati, cu semnaturile clientilor, pe care le putea vedea si reproduce oricine”, a declarat notarul public Bianca Voicu.
In acest fel se va reduce si chiar elimina posibilitatea falsificarii inscrisurilor notariale ce poarta semnaturile partilor. Duplicatele, care vor avea aceeasi valoare juridica precum actul autentic original, vor putea fi folosite in fata oricarei autoritati, de la oficiile de cadastru si publicitate imobiliara la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare si politie, de la oficiile de stare civil