Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom, profituri în creştere şi vânzări mai mici

Publicat in Romania Libera, marți 13 august 2013 ·

Profitul net al grupului Petrom a urcat cu 18% în primul semestru, la 2,39 miliarde lei (545 milioane euro), în timp ce vânzările au coborât cu 5%, la 11,57 miliarde lei (2,636 miliarde euro).

„În prima jumătate a anului 2013 ne-am îmbunătăţit performanţa financiară şi operaţională comparativ cu primele şase luni din 2012, ca efect al investiţiilor realizate în anii precedenţi, al managementului strict al costurilor (...). Am continuat programul semnificativ de investiţii, ceea ce ne-a permis să stabilizăm producţia, volumele uşor crescute de hidrocarburi din România compensând problemele tehnice temporare din Kazahstan. În zona offshore, am finalizat cea mai mare campanie de achiziţie seismică 3D din Marea Neagră şi, în parteneriat cu ExxonMobil, ne-am propus să reluăm forajul în blocul Neptun către sfârşitul anului 2013 sau începutul anului 2014. Performanţa G&E (segmentul Gaze şi Energie – n.r.) a reflectat condiţiile de piaţă dificile, cu cerere scăzută pentru gaze şi electricitate, precum şi preţuri semnificativ reduse la electricitate. În R&M (segmentul Rafinare şi Marketing – n.r.) vânzările cu amănuntul au rămas stabile, în timp ce marjele de rafinare au scăzut din cauza cotaţiilor mai mici la produse“, a declarat în raportul semestrial directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

„Costurile de producţie ale grupului, exprimate în dolari/baril, au fost cu 6% mai mici decât în primele şase luni din 2012, în pofida evoluţiei uşor negative a cursului valutar (întărirea leului cu 1% faţă de dolar). Costurile de producţie din România, exprimate în dolari, au scăzut la 14,28 dolari/baril în primul semestru din 2013, în special datorită managementului strict al costurilor“, se arată în raport.

La 30 iunie 2013, Petrom avea 20.138 de angajaţi, comparativ cu 22.105 persoane la jumătatea anului trecut.

Profitul net al grupul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum o ora
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum o ora
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Clotilde Armand, apel pentru renumărarea voturilor. „Ciolacu şi Ciucă sunt părtaşi la cea mai mare fraudă electorală după 1946”

HotNews acum 53 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a cerut joi renumărarea voturilor, susținând că are dovezi că scrutinul din 9 iunie a fost fraudat și că va depune dovezile la Parchetul General. Membra USR i-a acuzat pe liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 6 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 4 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Mihaiu: Au trecut peste 36 de ore de când se pune capacul peste cele 504 voturi dispărute din urne. PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a afirmat că, la secţia 195 în Pompeiu, 922 de persoane au venit să voteze, însă la sfârşitul procesului electoral au mai fost găsit doar 779 voturi. „PSD încearcă disperat să muşamalizeze rezultatul real”, a acuzat

ANM Cod galben de temperaturi ridicate în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat în Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 iunie, ora 17 – 14 iunie, ora 6, în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra te

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

18°
joi

16°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°