Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Craiova ar putea juca in prima Liga

Publicat in Romania Libera, marți 13 august 2013 ·

Cu mai puţin de o lună înainte de startul competiţiei în Liga a II-a fotbalistică, alb-albaştrii îşi continuă pregătirea. Vor să atace campionatul cu toate forţele şi ştiu că nu le va fi foarte uşor.

Campionatul va fi greu, pentru că multe echipe or să joace cu ambiţie împotriva Universităţii Craiova. Aşa s-a jucat în ceilalţi ani, au fost meciuri grele, toate echipele se concentrează asupra noastră. Îmi doresc să joc cât mai mult la această echipă frumoasă, avem suporteri minunaţi. Turceni, Motru, Dolj, Mehedinţi, suntem iubiţi peste tot.

A declarat Ovidiu Stoianof, după victoria cu 3-0 a Universităţii Craiova în amicalul de la Turceni

Recent venit la FC Universitatea Craiova, Gabriel Cruceru vrea să demonstreze de ce este capabil pentru a deveni titular.

Sunt foarte fericit că am ajuns la această echipă, este echipa mea de suflet şi e o mare onoare să joc pentru această echipă. Sincer să vă spun, am avut doar trei zile de pregătire. Îmi este greu, o să trag tare şi sper să ajung titular. O să dăm totul pe teren şi sperăm să promovăm din primul an.

La amicalul de la Turceni au asistat peste o mie de suporteri.

Echipa este iubită, este în inimile oamenilor, chiar dacă trece prin momente grele, chiar dacă a fost doi ani în afara fotbalului, oamenii sunt alături de ea şi asta îi va da putere echipei să revină.

Finanţatorul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu

Doi jucători consacraţi ai Universităţii Craiova ar putea reveni la “echipa fanion a Olteniei”.

A fost un amical, e o perioadă foarte grea, în care se munceşte foarte mult la antrenamente, nu ştiu cât este de edificator. Când echipa va începe campionatul, vom vedea unde suntem cu adevărat, pentru că acum premisele sunt bune, dar nu sunt certitudini. Mai sunt câţiva jucători care trebuie să ajungă la Universitatea Craiova, doi jucători chiar consacraţi, care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Europarlamentare 2024. Care sunt judeţele fruntaşe şi cele codaşe privind prezenţa la urne, ora 21:00. Judeţele în care prezenţa la vot a depăşit 60%

Mediafax acum 25 minute
Duminică, 9 iunie 2024, au loc alegerile europarlamentare şi cele locale, comasate într-un singur tur. 18 milioane de cetăţeni români sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege viitorii reprezentanţi în Parlamentul European. Sudul ţării este fruntaş p

Marcel Ciolacu: Dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente de această dată. Din toate punctele de vedere se pare au fost foarte bine organizate alegerile

News.ro acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă ne uităm la statistică, au fost mult mai puţine incidente la alegerile europarlamentare şi locale din această duminică, comparativ cu alte scrutinuri electorale. „Din toate punctele de vedere se pare au f

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum o ora
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum o ora
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

CNA a amendat cu 5.000 lei Antena 3 și Realitatea Plus pentru încălcarea legislației electorale

Ziare.com acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat două posturi de televiziune, duminică, 9 iunie, pentru nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale. Antena 3 CNN și Realitatea Plus au primit sancțiuni de 5.000 lei fiecare. Întrunit

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Candidat independent pentru Primăria Braşov, arestat preventiv în ziua alegerilor, după ce l-a ameninţat pe preşedintele Biroului Electoral Judeţean

News.ro acum 4 ore
Un candidat independent pentru funcţia de primar al municipiului Braşov a fost arestat preventiv, sub acuzaţia de ultraj, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. El ar fi trimis un e-mail preşedintei B

MAI Până la ora 20.00, au fost întocmite 294 de dosare penale cu privire la posibile infracțiuni în legătură cu procesul electoral

Ziua Constanta acum o ora
MAI informează că, din punct de vedere al măsurilor de ordine publică, până la această oră procesul electoral s-a desfășurat fără incidente grave, fiind menținut un cadru normal de legalitate. Astăzi, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 5 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°