Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful IPJ Suceava, trimis în judecată de DNA

Publicat in Romania Libera, marți 13 august 2013 ·

Este vorba despre şeful IPJ Suceava, Ioan Nicuşor Todiruţ, şeful Serviciului Logistic, Alexa Dumitru Teodorovici şi de administratorii unor societăţi comerciale. Ei ar fi cumpărat un sediu la preţuri supraevaluate. Ministerul de Interne s-a constituit parte civilă în acest dosar.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada iulie-octombrie 2006, în contextul desfăşurării procedurii de achiziţie a unui imobil în care urma a fi stabilit sediul Poliţiei municipiului Suceava, inculpatul ioan Nicuşor Todiruţ, în calitatea sa de inspector şef al I.P.J. Suceava şi de ordonator terţiar de credite a semnat un contract prin care a dispus, din bani publici, plata unei sume cu 5.865.152 lei mai mari decât valoarea de piaţă a imobilului. Imobilul a fost achiziţionat de la SC Servicii Comerciale SRL Suceava reprezentată de inculpatul Bujorean Constantin printr-o procedură în care inculpatul Todiruţ Ioan Nicuşor şi-a încălcat atât atribuţiile de serviciu, cât şi anumite prevederi ale legislaţiei achiziţiilor publice.

Suma de 5.865.152 lei, ce a fost achitată nejustificat din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, constituie prejudiciu provocat în dauna acestuia şi, în acelaşi timp, un folos necuvenit pentru SC Servicii Comerciale SRL reprezentată de Bujorean Constantin.

În calitate de şef al Serviciului Logistic din cadrul I.P.J. Suceava, inculpatul Teodorovici Alexa-Dumitru a creat premisele încheierii contractului fără parcurgerea etapelor legale, în sensul că a dispus întocmirea unor acte, dintre care unele retroactiv, menite să confere o notă de legalitate procedurii de achiziţie a imobilului. În calitate de preşedinte al comisiei de negociere, Teodorovici Alexa-Dumitru a condus împreună cu inculpatul Todiruţ Ioan-Nicuşor şedinţa de negociere a preţului de vânzare-cumpărare, fără a stabili un plafon maximal de negociere a preţului, astf

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum o ora
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Papa Francisc a folosit un termen insultător pentru a se referi la homosexuali (presă)

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a folosit recent un termen insultător şi vulgar vorbind despre homosexualii din Biserica Catolică, au relatat luni mai multe canale media italiene, potrivit AFP. Papa FranciscFoto: Evandro Inetti/ZUMA / SplashNews.com / Splash / Profim

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 12 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 10 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 9 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 44 minute
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Generalul-maior Leonard-Gabriel Baraboi, noul şef al Statului Major al Forţelor Aeriene / Ministrul Apărării a apreciat că este esenţială operaţionalizarea tuturor sistemelor de apărare antiaeriană Patriot

News.ro acum 13 ore
Generalul-maior Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, în funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Aeriene, în cadrul unei ceremonii la care a participat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Acesta a apreciat că este esenţială operaţionaliz

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 7 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°