Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu: Adina Răducan,între primii 5 solişti, la cea mai importantă facultate de muzică din lume

Publicat in Opinia Buzau, joi 15 august 2013 ·

Gândeşte şi trăieşte după ideea că muzica oferă un suflet universului, aripi minţii, zbor imaginaţiei şi viaţă oricui. De o săptămână s-a întors din cea mai frumoasă şi plină de experienţă vacanţă a vieţii sale, din ­Ame­rica, unde a simţit pulsul unei pregătirii în cadrul celui mai faimos colegiu de muzică Boston Berkelle College, acolo unde au studiat Sting şi Annie Lennox.

Cum s-a simţit la revenirea în ţară şi dacă îi lipseşte aerul din Boston, ne-a destăinuit Adina Răducan, una dintre cele mai bune tinere voci din România, câştigă­toarea Festivalului San Remo şi a emisiunii tv „M-a făcut mama artist”.

Rep.: Povesteşte-mi cum este la cel mai mare colegiu de muzică din lume?

A.R.: Prima săptămâna de la Berklee pare şi acum puţin de nedescris. Erau sute de studenţi, adunaţi de prin toate colţurile lumii, pentru a-şi spune povestea în modul în care o ştiu cel mai bine.. cântând! Printre primele veşti bune pe care le-am primit în acea perioadă de început a fost şi aceea că va avea loc o audiţie pentru cântăreţi, din care vor fi selectaţi cinci vocalişti. Aşa că n-am mai stat pe gânduri şi m-am înscris rapid. Fascinant este faptul că, dintre cei aproximativ 1.000 de studenţi, 300 erau vocalişti şi toţi au venit la audiţii. Dintre aceştia, au rămas doar 5, printre care şi eu. A fost un sentiment tare frumos, când mi-am văzut numele afişat. Still can’t believe it!

Rep: Cum îţi petreci timpul?

A.R.: Serile îmi vor rămâne mereu în minte. Ne adunam în fiecare seară şi ţineam jam sessions, open nights, fie în cafenele, fie în universitate. Oameni care nu se cunoşteau veneau pur şi simplu, îşi aduceau instrumentele, urcau pe scenă şi cântau într-un mod excepţional. Pot spune cu mâna pe inimă că Berklee e un loc unde muzica e un mod de a te exprima şi tocmai asta face ca această universitate să fie atât de specială!

Rep.: Şi, to

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti - PSD - 27%, Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12% - rezultate parţiale

News.ro acum 18 minute
PSD a obţinut 27% din voturi la algerile pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12%, conform rezultatelor parţiale după numărarea a 80% din voturile exprimate. La CGMB, după centralizarea a 80

România, împărţită între caniculă şi vijelii. Noi alerte Cod portocaliu şi galben

Mediafax acum 20 minute
Luni până la ora 23.00 este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică. În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale d

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum 57 minute
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum o ora
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 4 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

Trei primari din județul Buzău au fost aleşi cu 100% din voturi

G4Media acum o ora
Trei primari din judeţul Buzău au fost aleşi cu un procentaj de 100%, după ce au candidat la alegerile locale din data de 9 iunie singuri pe listă, potrivit Agerpres. Cei trei primari au candidat din partea Partidului Social Democrat (PSD). Liviu Bă

Conturul partidului stat

Ziua News acum o ora
Lui Marcel Ciolacu i-au ieșit cărțile. Chiar toate. Dacă luăm în calcul ipoteza plauzibilă că de fapt nu a dorit-o pe Gabriela Firea la Primăria Generală a Capitalei. În rest, a câștigat pe linie. Și deși ieri de două ori a combătut ideea partidului

Rezultate alegeri locale 2024: Ioan Doldurea, tatăl patronul stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal

HotNews acum 47 minute
Actualul primar al municipiului Caracal, social-democratul Ioan Doldurea, conduce detaşat în cursa pentru un nou mandat, conform rezultatelor parţiale, citate de News.ro. Ion Doldurea, primarul din CaracalFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Fiul lui D

Clasamentul WTA: Cîrstea, în continuare jucătoarea din România clasată cel mai bine. Urcări spectaculoase pentru Anca Todoni la simplu şi Gabriela Ruse la dublu

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea este în continuare jucătoarea de tenis din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni, după turneul de la Roland Garros. Cîrstea a urcat de pe locul 30 pe 29, cu 1704 puncte. Cea mai spe

INS: Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro / Deficitul balanţei comerciale, mai mare cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum o ora
Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS

Vremea

București
acum

30°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/27°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°