Claudiu Dan Hordocan, în vârstă de 26 de ani, din Bistriţa Năsăud era şofer de TIR. El transporta mărfuri şi, luni, se afla în Piteşti. Profitând de faptul că se află în oraş, a ţinut să treacă pe la o societate comercială care îşi are sediul la ieşirea spre autostrada Bucureşti-Piteşti. Colabora cu acea societate şi dorea să pună la punct detaliile unui nou transport pe care Claudiu Dan Hordocan urma să îl efectueze pentru firma argeşeană. Tânărul a parcat TIR-ul pe marginea şoselei şi a traversat zona intens circulată. A ajuns la firma unde urma să ajungă, a stat puţin de vorbă şi a pornit înapoi către maşină. În acel moment s-a produs nenorocirea.
Dinspre Bucureşti spre Piteşti venea la volanul maşinii sale, un Audi, preotul George Octavian Mateescu, în vârstă de 36 de ani, din Topoloveni. Chiar atunci, Claudiu Dan Hordocan a decis să traverseze. Se presupune că văzuse Audi-ul care se apropia, însă nu a apreciat bine distanţa şi crezând că are timp să treacă a pornit pe şosea. A fost izbit în plin de autoturismul care l-a proiectat pe şosea, aruncându-l la câţiva metri. Impactul a fost extrem de puternic, iar bistriţeanul a suferit leziuni foarte grave, în urma cărora a decedat.
Claudiu Dan Hordocan era căsătorit. Trupul lui a fost dus la morgă pentru autopsie, iar rudele sale de la Bistriţa Năsăud au fost anunţate de poliţiştii argeşeni despre tragedie.
sursa: ziartop.ro .
Claudiu Dan Hordocan, în vârstă de 26 de ani, din Bistriţa Năsăud era şofer de TIR. El transporta mărfuri şi, luni, se afla în Piteşti. Profitând de faptul că se află în oraş, a ţinut să treacă pe la o societate comercială care îşi are sediul la ieşirea spre autostrada Bucureşti-Piteşti. Colabora cu acea societate şi dorea să pună la punct detaliile unui nou transport pe care Claudiu Dan Hordocan urma să îl efectueze pentru firma ar