Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii PDL votează împotriva Referendumului lui Creţu

Publicat in Observator BN, miercuri 14 august 2013 ·

"Fără îndoială că problema legată de realizarea unei centuri are o istorie de 4 ani. Dacă ar fi să pui o întrebare, aceasta ar trebui să se refere, credem noi, la traseul pe care trebuie să-l parcurgă. Toată disputa care a avut loc între cetăţeni, consilieri şi municipalitate a fost numai legată de traseu şi nu de oportunitatea acestui proiect. Apreciem că acest referendum este inutil şi nu are nici bază legală", a declarat liderul grupului de consilieri PDL, Gheorghe Tuţă.

Gheorghe Tuţă mai spune că cetăţenii Bistriţei s-au exprimat clar împotriva traseului centurii pe la Codrişor şi că există şi o hotărâre a instanţei care spune că acest traseu nu este legal. "Ar trebui să indicăm un traseu care să respecte legea. Domnul primar vine cu o întrebare manipulatoare, ne întreabă dacă vrem să se facă centura, varianta Bistriţa Sud, din fonduri europene. Nu vom vota proiectul în forma în care îl va iniţia", a declarat Gheorghe Tuţă. Liderul grupului PDL a mai declarat că reprezentanţii partidului său vor continua să lupte cu argumente împotriva acestui traseu al centurii.

La rândul său, consilierul local al PDL, Alin Seserman, a declarat că mulţi bistriţeni nu sunt informaţi despre proiectul centurii.

"Legea spune pe unde trebuie să treacă centurile ocolitoare, prin extravilan, nu prin centrul oraşului. Pe bistriţeni îi interesează un singur lucru, ca traficul greu să se descarce în afara oraşului. Am fost la câteva întâlniri cu cetăţenii şi ne-au spus că au venit banii pentru centură. Lumea asta ştie, asta li s-a spus. Lumea a auzit tot felul de poveşti şi nu e informată corect. Eu sper să nu treacă proiectul de hotărâre, însă dacă va avea loc acest referendum sigur că el va fi inutil. Se vor cheltui nişte bani şi atât", a declarat Alin Seserman. .

"Fără îndoială că problema legată de realizarea unei centuri a

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 12 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum 59 minute
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 16 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 4 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°