Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali rămâne în închisoare. Cererea sa de întrerupere a pedepsei a a fost respinsă

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 august 2013 ·

Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, recursul formulat de Gigi Becali faţă de hotărârea Tribunalului Capitalei prin care acestuia nu i-a fost admisă cererea de întrerupere pentru trei luni a executării pedepsei, potrivit Mediafax.

Recursul a fost respins ca nefondat, decizia Curţii de Apel fiind definitivă.

Avocaţii finanţatorului Stelei au arătat, la judecarea recursului, că Becali trebuie eliberat pentru a putea rezolva problemele stringente ale echipei de fotbal Steaua Bucureşti, dar şi ale firmelor sale, una dintre ele fiind obiectiv de interes militar, respectiv Uzina Mecanică de la Drăgăşani.

Aceştia au depus mai multe documente care, în opinia lor, atestă necesitate lăsării în libertate pentru trei luni a lui Gigi Becali. Printre aceste documente se numără o adresă a Clubului Steaua prin care se atestă că Becali este preşedinte onorific, solicitările mai multor jucători ai echipei de a rediscuta contractele cu finanţatorul, precum şi documente care prezintă situaţia economico-financiară a firmelor la care este acţionar majoritar.

Procurorul de şedinţă s-a opus acestor probe, dar instanţa le-a admis, iar în continuare avocaţii au arătat că, în opinia lor, este imperios necesară lăsarea în libertate, pentru trei luni, a lui Gigi Becali. Avocaţii au arătat că echipa de fotbal Steaua Bucureşti s-ar putea destrăma în mai puţin de şase luni, întrucât jucătorii valoroşi sunt din ce în ce mai ofertaţi de cluburile din străinătate, iar imposibilitatea lui Gigi Becali de a negocia contractele cu ei în mod direct va duce într-un final la plecarea acestora către alte echipe.

Unul dintre avocaţi a arătat că nelăsarea în libertate pentru trei luni a lui Becali ar putea duce la destrămarea unei echipe emblemă a României şi la pierderea unor importante sume de bani, care ar urma să fie primite odată cu intrarea acesteia în campionatul in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 45 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 3 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 48 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 46 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum o ora
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 2 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°