Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO NOUL Mercedes GLA. Nemţii îşi completează gama cu un baby-SUV!

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 august 2013 ·

Mercedes a lansat primele imagini oficiale cu noul SUV de clasa compactă, GLA, care pare să păstreze în detaliu aspectul conceptului omonim, prezentat în cadrul Salonului de la Shaghai. Un SUV life-style, GLA va intra în competiţie direct cu modele ca Audi Q3 sau viitorul BMW X4, respectiv Range Rover Evoque.

Clienţii SUV-urilor cu pretenţii, life-style, vor avea de ales dintr-o gamă tot mai mare, care de această dată şi-a mai adăugat un nume. Mercedes GLA este cel mai mic SUV de la Mercedes, însă mulţi îl consideră doar un crossover pentru modelul Clasa A. Ce e drept, GLA a fost construit pe platforma compactei germane, de multă vreme vorbindu-se despre lansarea unei versiuni mai robuste, cu trăsături de off-roader pentru Clasa A. Asemănări vizibile între cele două modele pot fi văzute atât la nivelul aspectului exterior, cât şi la interior, acolo unde mare parte este identică.

În ciuda dimensiunilor reduse, L x l x h (4,417 m x 1,804 m x 1,494 m), modelul oferă o capacitate maximă de încărcare de 421 litri. Însă modelul impresionează mai ales prin forma sa aerodinamică. Cu un coeficient de 0,29 GLA este cel mai aerodinamic SUV din clasă. Forma acoperişului curbată, terminată cu un spoiler care pare mai de grabă o continuare decât o întrerupere a acestuia, sau părţile profilate de sub maşină sunt menite să îmbunătăţească rezistenţa la fluxul de aer. Maşina beneficiază şi de o serie de caracteristici care redus zgomotul scos la înaintarea, mai ales cu viteze ridicate.

Iniţial GLA va dispune de patru versiuni de motorizare, potrivit The Telegraph, toate în patru cilindril. GLA 200 va fi propulsată de un motor de 1,6 litri şi 156 CP, GLA 250, de un motor de 2 litri şi circa 210 CP. În timp ce acestea vor fi versiune pe benzină, vor exista şi două variante pe motorină, şi anume GLA 200 CDI, cu motor de 136 CP şi GLA 220 CDI, cu motor de 170 CP, ambel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 13 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 12 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 13 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Alertă alimentară în magazinele Penny. Nectarine din Turcia, cu nivel ridicat de pesticide

Botosani News acum 12 ore
Nectarine aduse din Turcia, cu un nivel ridicat de pesticide, au fost găsite de comisarii ANPC în magazine Penny. Rezultatul analizei înregistra o valoare de 0,128 mg/kilograme produs a substanţei Imidacloprid, în contextul în care valoarea maximă a

Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat în portul Wuhan. Gafa a fost acoperită de Partidul Comunist, dar descoperită de americani

Ziare.com acum 4 ore
Cel mai nou submarin cu propulsie nucleară al Chinei s-a scufundat într-un port din Wuhan, iar Partidul Comunist a încercat să ascundă gafa luni de zile. Nava din clasa Zhou s-a scufundat în timpul construcției, incidentul fiind descoperit mai întâi

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 11 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 6 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°