Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotograful francez Yves Béliard a adus Maramureşul la Fălticeni

Publicat in Crai Nou, miercuri 14 august 2013 ·

În sala „Pictor Aurel Băeşu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, sâmbătă, 10 august, a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Maramureş mon amour” a artistului fotograf francez Yves Béliard.

Gheorghe Dăscălescu, directorul Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, a precizat că expoziţia este găzduită şi de muzeul din Fălticeni pentru că Maestrul Irimescu este apreciat nu numai în România, ci şi în Franţa, unde, la iniţiativa dr. Camelia Botez, a luat fiinţă Asociaţia Prietenilor Maestrului Ion Irimescu, având ca scop o mai bună cunoaştere a operei Maestrului şi a Muzeului „Ion Irimescu” în Franţa şi în Europa.

Yves Béliard a surprins cu mult talent o lume fabuloasă, curată, apropiată de cer, cum rar se mai găseşte în altă parte. El descoperă în peisaj sau în meşteşuguri o adevărată hermeneutică, simboluri incifrate în linie, în formă, în contur, în umbră şi culoare, în ambianţă, veritabile clipe de veşnicie care se coboară din timp în timp între noi, cei muritori.

„Pasionat de fotografie de foarte mult timp, deschiderea spre România, spre Maramureş şi în particular spre peisaje, locuitorii mi-au trezit interesul spre imagine. După 1992 am avut ocazia să vin în Lăpuş, judeţul Maramureş, şi am făcut peste 5.000 de fotografii clasice şi peste 4.000 digitale. În fotografii m-am fixat pe anumite persoane care din păcate au dispărut. Peisajele de munte sunt neobişnuite pentru mine care locuiesc în vestul Franţei, pe malul Oceanului Atlantic, cu teren plat, unde vezi orizontul infinit…

…Clăile de fân se aseamănă cu pietrele de la Carnac. Am descoperit arhitectura tradiţională cu vechi case şi biserici, am descoperit şi apreciat gastronomia românească. În 2003 am fost invitat de prietena noastră, Camelia Botez, să venim la Fălticeni, unde am avut ocazia să vizităm muzeul şi să îl descoperim pe Maestrul Ion Irimescu. Am avut privilegi

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - “GENERAŢIA DE SUFLET” S-A OPRIT ÎN OPTIMI LA EURO 2024. TRICOLORII AU FOST ÎNVINŞI CU 3-0 DE ŢĂRILE DE JOS

News.ro acum 25 minute
Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câşti

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 2 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 3 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 5 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum o ora
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 7 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 4 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Novak Djokovici s-a calificat în turul doi la Wimbledon

News.ro acum o ora
După ce s-a retras din sferturile de finală de la Roland Garros şi s-a operat la genunchiul drept la începutul lunii iunie, Novak Djokovici, numărul 2 mondial, a debutat cu victorie, marţi, la turneul de la Wimbledon. El a trecut de sportivul ceh Vi

Ce i-a cerut Volodimir Zelenski lui Viktor Orban pentru a se așeza la aceeași masă cu Putin

Ziare.com acum 2 ore
Întâlnire inedită la Kiev marți, 2 iulie, între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul ungar Viktor Orban, marcată de cordialitate după numeroasele momente de tensiune bilaterală şi axată pe iniţiativele propuse de ambele părţi pentr

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

25°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/24°
mie.

13°/17°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°