Jon Brookes, toboşarul trupei The Charlatans, a murit marţi dimineaţă, la vârsta de 44 de ani, din cauza unei tumori cerebrale.
otrivit BBC, muzicianul britanic a suferit o criză de convulsii cerebrale în 2010, în timp ce se afla în turneu alături de formaţia sa şi, de atunci, a urmat un tratament împotriva unei tumori cerebrale.
Jon Brookes, deşi a fost internat în repetate rânduri şi a suportat mai multe intervenţii chirurgicale, a continuat să lucreze în această vară alături de trupa The Charlatans pentru noul album al formaţiei britanice. Muzicianul a murit marţi dimineaţă, la spital, în prezenţa membrilor familiei sale, potrivit Mediafax.
Tim Burgess, solistul The Charlatans, a postat un mesaj pe Twitter în care a spus că toţi membrii grupului se simt "devastaţi" din cauza acestei veşti şi au transmis mesaje de condoleanţe familiei îndoliate.
Jon Brookes a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală după ce a leşinat în timpul unui concert pe care grupul The Charlatans l-a susţinut în oraşul american Philadelphia în 2010. Formaţia britanică şi-a anulat atunci întregul turneu. În iulie 2013, Jon Brookes a suportat o nouă intervenţie chirurgicală pe creier.
Ionut Chiperi Citeste despre: jon brookes , a murit , the charlatans , tumoare cerebrala vezi comentariile