În cartea "De la Bârca la Viena şi înapoi", Adrian Păunescu povesteşte evenimente pe care le-a trăit alături de tatăl său şi care i-au marcat existenţa. Printre aceste se numără şi debutul său neprogramat în presa vremii.
"De cele mai multe ori, părinţii le fac copiilor cadouri care se strică sau se consumă repede. Nu e nimic vinovat şi nefiresc: jucăriile, vacanţele, îmbrăcămintea şi dulciurile durează puţin, deşi produc bucurie mare. Mie, la nouă ani, tata mi-a făcut cadou o călătorie şi, apoi, o carte, care nu au termen de valabilitate şi care mi-au şi produs, pe loc, un şoc pozitiv, care mi-a schimbat cursul vieţii, inclusiv prin aceea că m-a făcut părtaş la construirea cadoului, punându-mă să lucrez, să desenez, să vad, să gândesc şi să ţin minte. Copiii nu prea iubesc darurile de mare însemnătate, semnele serioase din partea celor mai mari, pentru că nu au cum să le înţeleagă. Dar povestea acestui cadou primit de la tata este cu totul ieşită din comun, pentru că şi relaţia noastră tată-fiu era ieşită din comun, deşi abia începuse cu adevărat.", îşi începe Adrian Păunescu povestirea.
"Totul a pornit în toamna anului 1978, la final de octombrie cred, când l-am însoţit pe tata în biroul lui Octavian Paler de la ziarul «România liberă», în fosta Casă a Scânteii. Eram în primele zile de după ce tata mă luase să mă crească, de fapt, mă răpise de pe stradă, ca să pună în aplicare o hotărâre judecătorească, ani şi ani obstrucţionată, prin care, după divorţul de mama, eu îi eram încredinţat lui, iar sora mea, Ioana, mamei. Eram încă inadaptat la modul cu totul diferit de viaţă, de tip Adrian Păunescu, şi mă refugiam în desen şi în cele câteva maşinuţe de fier pe care le aveam şi le divinizam. Acolo, în timp ce tata şi domnul Paler discutau de-ale lor, de-ale ţării şi se lăudau reciproc că, unul în faţa altuia, se simt mai deştepţi, m-am retras la o măsuţă şi a