BlackBerry a anunţat acum câteva zile că se scoate la vânzare sau caută alte opţiuni strategice pentru firmă. Dar cât valorează o asemenea firmă care a făcut istorie în domeniul gadgeturilor mobile?
Răspunsul se află mai mult în portofoliul de patente, decât în valoarea de piaţă din acest moment şi produsele lansate. De altfel, acesta a fost şi cazul pentru Kodak, o companie în declin, dar foarte valoroasă datorită patentelor pe care le deţinea.
Momentan BlackBerry are un portofoliu de clienţi care scade, o prezenţă pe zona de business din ce în ce mai mică şi un serviciu de mesagerie cu 55 de milioane de utilizatori, care a scăzut mult sub alte stele ale categoriei, cum ar fi WeTalk, WhatApp sau Kik.
AllThingsD aminteşte cazul Nortel, care a fost vândut cu 4,5 miliarde de dolari în 2011 datorită celor 6.000 de patente wireless pe care le deţinea. De asemenea, Motorola a fost cumpărată de către Google pentru 12,5 miliarde.
În momentul de faţă, BlackBerry deţine 5.236 de patente active în SUA şi 3.730 de patente aplicate în domeniul comunicaţiilor. Potrivit lui Chris Marlett, de la MDB Capital Group, ele sunt foarte valoroase. Practic, un consortiu ar putea plăti 2-3 miliarde de dolari pentru firmă în viitor, mai ales dacă vrea să profite de pe urma acestora sau a proceselor care ar urma. Dacă vor exista mai multe oferte de cumpărare, valoarea BlackBerry ar putea creşte la 4-5 miliarde de dolari.
"Probabil este ultimul portofoliu de patente din domeniul comunicaţiilor mobile care mai este disponibil. Nu cred că va mai exista aşa ceva prea curând", a declarat Marlett.
Unul dintre cumpărători ar putea fi chiar Microsoft, portofoliul BlackBerry Messenger sau Enterprise Server fiind unul foarte interesant.