Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replici între vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui şi primarul comunei Sâncel,Ilie Frăţilă

Publicat in Informatia de Alba, joi 15 august 2013 ·

Declaraţia făcută în urmă cu o săptămână de către primarul Comunei Sâncel, conform căreia Sâncelul ar fi fost neglijat de CJ Alba în mandatul 2008-2012 a primit o replică din partea lui Alin Cucui, vicepreşedinte al CJ Alba.

Ilie Frăţilă, primarul liberal al comunei Sâncel, afirmase: „Durerea cea mai mare e nefinalizarea proiectului de canalizare, un proiect pe care l-am depus de 6 ori – pe PNDI de două ori, pe măsura 3.2.2. de două ori – proiectul a fost exclus pe nedrept… În 2009 a fost depus un proiect pentru o licitaţie privind baza sportivă din Sâncel, dar nu am primit finanţare, probabil şi din cauza culorii mele… mai galbenă”.

Replica lui Alin Cucui: „Referitor la afirmaţia dlui primar Ilie Frăţilă, conform căreia în mandatul trecut (n.a. 2008-2012), în care Consiliul Judeţean Alba era condus de o majoritate PDL, comunitatea pe care o reprezintă a fost defavorizată, vreau să fac următoarele clarificări. În primul rând vreau să fie foarte clar că nu-mi doresc să intru într-o polemică cu domnul primar, pe care îl respect la fel cum îi respect pe toţi ceilalţi primari din judetul Alba, indiferent de apartenenţa politică a acestora. În al doilea rând, ca şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, nu pot să fiu de acord cu o astfel de afirmaţie, pentru simplul motiv că ea mi se pare regretabilă şi nedreaptă… în condiţiile în care cea mai mare parte a investiţiilor derulate în comuna Sâncel în ultimii ani au fost realizate de Consiliul Judeţean Alba sau cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba”.

Alin Cucui a oferit câteva exemple „pentru corecta informare” a locuitorilor comunei Sâncel:

„1.Reabilitarea si modernizarea DJ 107 (Blaj – Cetatea de Baltă) care traversează interiorul localităţii Sâncel – a fost realizată de către Consiliului Judeţean Alba prin programul PHARE, contribuţia Consiliului Judeţean fiind de 2,6 milioane de

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 2 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°