Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biografii comentate (XXV). Ho Şi Min, părintele Vietnamului comunist/ de Călin Hentea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 16 august 2013 ·

Repere biografice. La douăzeci şi unu de ani, în 1911, Ho Şi Min s-a decis să cunoască lumea occidentală, părăsind Saigonul, angajându-se pe un vapor spre Marsilia şi Le Havre. A călătorit apoi în Africa, a lucrat ca muncitor în mari oraşe americane, s-a stabilit câţiva ani la Londra, pentru ca la sfârşitul Primului Război Mondial să se mute la Paris, unde, în 1919 a devenit membru al Partidului Socialist Francez, luându-şi numele de Nguyen Ai Quoc – „Nguyen Patriotul”. La Congresul de la Tours al Partidului Socialist Francez din 1920 a votat pentru aderarea la Internaţionala a III-a, considerând că problema colonială îşi va găsi o rezolvare prin partidul bolşevic al lui Lenin. Începând din iunie 1923 când a plecat spre Moscova pentru a urma cursurile Universităţii muncitorilor din Orient, Ho Şi Min a devenit un agent al Cominternului, fiind trimis în 1924 la Canton pentru a-i organiza pe revoluţionarii vietnamezi exilaţi.

În mai 1941, după ce s-a întors în nordul Vietnamului, Ho Şi Min a creat o nouă organizaţie de luptă anticolonială Viet-Min - Liga pentru independenţa Vietnamului; în aceeaşi perioadă Nguyen Ai Quoc a început să-şi spună Ho Şi Min. După capitularea Franţei în faţa Germaniei naziste în 1940, administraţia colonială franceză din Vietnam, acum subordonată regimului colaboraţionist de la Vichy, a fost preluată şi ocupată în 1941 de către japonezi; aceştia la rândul lor au fost alungaţi după 1945 din nordul ţării de către trupele comuniste chineze, iar din sud de către francezi cu ajutor american, ceea ce pe termen lung va duce la divizarea ideologică a ţării. În urma abdicării împăratului Bao Dai, pe 2 septembrie 1945, profitând de vidul de putere din nordul ţării, având în spate gherilele Viet-Min, Ho Şi Min a proclamat la Hanoi independenţa Republicii Democratice Vietnam. Ho Şi Min a fost primul preşedinte al Republicii Democrate Vietnam

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 50 minute
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum o ora
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

Ziua Constanta acum 40 minute
Judecătoria Mangalia a respins vineri, 14 iunie 2024, cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a fixat noul termen de judecată pe data

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum o ora
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Gabriela Firea: Ciolacu este persoana cea mai potrivită să candideze la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea a declarat vineri că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă. Cu siguranţă este persoana cea mai potrivită să candideze, a spus Firea.

Ironii la adresa PNL de la PSD: tricou cu un fluture care zboară şi mesajul Make Suceava Great Again

Mediafax acum o ora
Social democraţii au fost ironici cu partenerii de coaliţie de la PNL. Ei au prezentat un tricou pe care erau inscripţionate un fluture care zboară şi mesajul Make Suceava Great Again. Ironia face referire la liderul PNL Gheorghe Flutur care a pierd

Fotoreportaj: vară constructivă pentru AKTOR pe A0 București Sud Lot 3

Capital acum 11 minute
Constructorul grec AKTOR ține ritmul crescut al lucrărilor pentru tronsonul de autostradă din sudul Bucureștiului A0 L3, fiind aproape de pragul de 70% stadiu fizic de execuție a proiectului.

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/24°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°