La şedinţa de Consiliu Local de ieri a avut loc un moment jenant. Să te propună cineva cetăţean de onoare şi să pice proiectul la vot, fie el şi secret, nu e tocmai confortabil. Dar nu e nicio tragedie, până la urmă. Să fii cetăţean de onoare al Bistriţei e un fleac. Avem zeci de cetăţeni de onoare ai Bistriţei, pe majoritatea nu-i ştie nimeni. Am putea spune, fără să greşim, că sunt mai puţin cunoscuţi decât Costan, cerşetorul de pe centru.
Subiectul cu preotul Krauss propus cetăţean de onoare al Bistriţei e unul delicat din cauza bisericii Evanghelice. Dacă nu ardea biserica, dacă nu erau atâtea suspiciuni, proiectul trecea fără probleme. Chiar dacă votul a fost secret, trebuie să fii naiv să nu-ţi dai seama cine nu-l vrea cetăţean de onoare pe Krauss şi de ce. Primarul Creţu are şi el o vină, are vina că n-a simţit că proiectul poate pica la vot, în condiţiile în care şi numărul consilierilor prezenţi la şedinţă a fost unul redus. Primarul Creţu are partea lui de vină că l-a pus pe Krauss într-o situaţie jenantă.
Observatorbn.ro a publicat ieri un material despre Johann Dieter Krauss. Unii au zis că am vrut să-i facem imagine. Nici vorbă, am vrut doar să ştie cititorii cine este Johann Krauss, să-l cunoască mai bine, dincolo de poveştile despre el şi dincolo de expunerea de motive de pe CD-ul Primăriei, pe care a dat-o toată presa din Bistriţa. Dar asta nu înseamnă că preotul Krauss este un erou sau că el a reconstruit Biserica Evanghelică. Nu, biserica a fost reconstruită din banii de la bugetul local, la care se adaugă banii de la Ministerul Culturii şi donaţii directe. Peste 4 milioane de euro s-au cheltuit pentru biserică, de la bistriţeni. Nu de la primar, nu de la Krauss, de la bistriţeni. De la cei care au plâns când a luat foc turnul. Sau cel puţin de la unii dintre ei.
Personal, nu cred că preotul Kr
