Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultura, singura salvare în 2013

Publicat in Puterea, joi 15 august 2013 ·

Creşterea economică de 1,7% comunicată de Institutul Naţional de Statistică în prima jumătate a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, înseamnă, de fapt, “un truc optic”, potrivit analistului economic Lucian Isar. În opinia acestuia, creşterea ar fi fost, în realitate, de numai 1,2%, iar agricultura este cea care va salva economia în 2013.

„În realitate, fenomenul se numeşte creştere recesionară. Economia creşte, dar nu prea mult, în schimb, creşte şi şomajul. Aş sparge răspunsul în partea bună, partea proastă şi realitatea. Partea bună e că tocmai s-au aprobat 3,8 miliarde de lei pentru investiţii, că în acordul cu FMI avem o creştere a plafoanelor şi a ajutoarelor de stat. Avem ajutoare de stat introduse şi la companii mici şi mijlocii – este proiectul-pilot al vicepremierului Daniel Chiţoiu. Astea sunt elementele bune, sunt convins că la un moment dat lucrurile se vor mişca, pentru că sunt direcţionate la injectat bani în economie. Partea proastă este că în continuare mergem cu frâna trasă. Politica monetară şi de credit faultează economia românească. Realitatea este că n-am crescut decât cu 0,3% trimestru la trimestru, comparativ cu 0,7% creşterea Germaniei, cu 0,5% creşterea Franţei. Iar la nivel de an, în realitate, n-am crescut decât cu 1,2%. Acel 1,7% este un truc optic comparat semestru la semestru. Dacă am compara mere cu mere, am vorbi de 1,2%. O creştere care, mai degrabă, este stagnare. Plus/minus 1% înseamnă stagnare economică”, a afirmat economistul Lucian Isar la Digi24.

Fostul ministru delegat pentru Mediu de Afaceri în cabinetul Ponta 1 a mai spus că surpriza bună este agricultura, iar la finalul anului creşterea economică fără aportul agriculturii ar fi mai mică decât în 2012. „În România, perioada este de doi ani. Un an mai prost, un an mai bun - aşa este periodicitatea climaterică şi, prin urmare, dacă ne vom uita la sfârşi

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Elena Lasconi: „RECONSTRUCȚIA” USR nu poate fi făcută peste noapte. Noul președinte al partidului pariază pe dublarea membrilor în trei luni

Gandul acum 6 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR pariază că numărul membrilor partidului se va dubla în trei luni de la alegerea sa. Dar, reconstrucția USR nu poate fi făcută peste noapte, a afirmat primărița din Câmpulung Muscel la B1Tv. A reconstrucția nu o

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 12 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 9 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 14 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 5 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 13 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 6 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 7 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°