■ Zorii se varsă domol. Oamenii se mişcă greoi, îi ţine în loc mâna nevăzută a nopţii. Maşinile torc în ordine molatică la graniţă. Iscodesc împrejurimea, atent să nu-mi scape nimic. “Peneş, un curcan pe cinste !” citesc pe caroseria unui autovehicul lung. Reclama e mama negoţului, ştiu, însă nu-mi imaginam că un erou al Războiului nostru de Independenţă va ajunge imaginea comercială a ... mărgelatei păsări. Plimbată pe te miri unde, stârnind imaginaţia culinară a consumatorilor întâlniţi în cale. De-ar fi presimţit ce-l aşteaptă acasă, peste ani, sergentul îşi amâna sigur întoarcerea la vatră. S-ar fi gândit chiar şi dacă merită să-şi mai rişte viaţa într-un răzbel a cărei cauză e anulată de globalizarea de azi. Aşa, jertfindu-se pentru neatârnarea României, viteazul soldat român e batjocorit de corporatismul de consum şi silit să-şi împrumute faima nevinovatei orătănii.
■ Bulgaria este un ţinut tern, un podiş plictisitor şi cam părăsit. Sate rare şi părăginite, oraşe sărăcăcioase, încremenite în timp. Ţara vecină îmi pare tare înapoiată, mult sub surata ei din nord, şi diferenţa asta îmi dă un sentiment confuz. Ce i-o fi determinat pe birocraţii ăia de la Bruxelles să ne lege soarta integrării de “fraţii” bulgari ? mă întreb cu firească revoltă. Nu prea văd argumentele care să justifice nedreapta decizie, prezentarea la pachet a României şi Bulgariei. Sau poate această cuplare forţată îşi are explicaţia în obligarea autorităţilor de la Bucureşti la concesii şi compromisuri pe placul noilor stăpâni ? Şi la peşcheşuri pe măsura lăcomiei “sultanilor” euroatlantici, desigur. Că doar trăim în zodia corectitudinii politice...
■ În sfârşit, am aflat locul de obârşie al Diavolului. Habar nu aveam că meleagul natal al Împieliţatului este la doi paşi de baştina mea. Ei, bine, traversând Bulgaria de la nord la sud, înspre graniţa cu Grec
