Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, sunt prăznuiţi pe 16 august. Domnia lui Constantin Brancoveanu a început sub semnul apariţiei Bibliei în limba romana, numită “de la Bucureşti”, în anul 1688. Şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi şcolilor din Muntenia, dar şi din Transilvania. A dat Bucureştiului o nouă Academie Domnească, transformând scoala de la Sf. Sava în “colegiu public pentru pământeni şi străini”, cu o programă asemănătoare instituţiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipari numeroase cărţi în limbile romana, greacă, slavona, georgiana şi chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici şi mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, Mănăstirile Hurezi, Brâncoveni, a fost primul ctitor al Mănăstirii Sâmbăta de Sus, Biserica “Sf. Gheorghe Nou” din Bucureşti, unde odihnesc sfintele sale moaşte.
Pentru că a refuzat să se lepede de la credinţa creştină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeaşi pedeapsă au suferit-o şi cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.
“De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor! ”
Numai în cămăşi, istoviţi de suferinţe şi dureri, legaţi cu lanţuri, cu capetele descoperite şi desculţi, mărturisitorii întru Hristos au fost aduşi în fata sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunţa la creştinism, Brancoveanu a răspuns fără reţineri: “De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”, iar către fiii lui a rostit: “Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântu