Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Weekendul vine cu vreme frumoasă, dar pot apărea şi aversele. VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Publicat in Romania TV, vineri 16 august 2013 ·

Meteorologii prognozează pentru acest sfârşit de săptămână vreme frumoasă şi călduroasă, cu temperaturi maxime apropiate de cele normale. De luni, însă, canicula pune stăpânire din nou pe ţara noastră. În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea vor fi slabe cantitativ şi doar izolat.

Sâmbătă se mai încălzeşte, aşa că ajungem să vorbim despre o vreme călduroasă în vestul şi în sudul ţării. Soarele domină cerul, mai puţin după-amiaza în zona de munte, unde izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată. Vântul se mai agită prin regiunile sud-estice şi pe la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în nordul extrem al Moldovei şi 33 de grade în Lunca Dunării.

Vremea va fi călduroasă sâmbătă în Capitală cu o maximă ce se va situa în jurul valorii de 31 de grade. Soarele ţine agenda zilei, iar vântul adie uşor. Este o zi perfectă pentru plimbare.

Încheiem săptămâna cu o vreme însorită şi călduroasă în majoritatea regiunilor. Numai trecător şi izolat după-amiaza în zona de munte vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată, iar vântul nu va avea excese. În orele amiezii temperaturile vor pleca de de la 26 de grade în estul Transilvaniei şi vor ajunge aproape de pragul caniculei în Banat şi Lunca Dunării, respectiv la 34 de grade.

Vremea va fi în continuare călduroasă în Capitală şi duminică. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul liniştit. Amiaza strânge în termometre 32, 33 de grade, astfel că după două zile cu temperaturi ageabile, căldura sufocantă se întoarce.

Luni, canicula pune stăpânire din nou peste sudul şi vestul ţării. În aceste regiuni după-amiaza vine cu 35 de grade la umbră în Câmpia de Vest şi Câmpia Română şi pornind de la 27 de grade în estul Transilvaniei. Câţiva nori de decor îşi fac apariţia pe la munte, iar în rest soarele străluceşte nestingherit. Vântul este liniştit, aşa că vom resimţi din plin arşita am

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 51 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 6 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°